În versetele 3-12, Petru prezintă gloriile neasemuite ale mântuirii noastre. Pentru început, el ne îndeamnă să-L lăudăm pe Autorul mântuirii: Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Titlul acesta ni-L prezintă pe Dumnezeu într-o relaţie dublă faţă de Domnul Isus. Numele: Dumnezeu... Domnul nostru Isus Cristos subliniază umanitatea Mântuitorului. Iar numele de Tată subliniază Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu. Este prezentat numele integral al Fiului:
Domnul - Cel care are dreptul exclusiv de a domni în inima şi în viaţa noastră.
Isus - Cel care îi mântuieşte pe oameni de păcatele lor.
Cristos - Unsul lui Dumnezeu, care a fost preamărit şi înălţat până în locurile cele mai de sus ale cerului.
Prin îndurarea Sa cea mare am fost născuţi noi din nou la o nădejde vie prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi. Dumnezeu este sursa acestei mântuiri. Naşterea din nou este natura ei. O nădejde vie este răsplata actuală a mântuirii.
Învierea lui Isus Cristos este baza neprihănită a mântuirii noastre, precum şi temelia nădejdii vii. Ca păcătoşi, noi nu aveam nici o nădejde dincolo de mormânt. Nu ne aştepta nimic decât o judecată sigură şi o înfiorătoare pedeapsă. Ca membri ai primei creaţii, noi ne aflam sub sentinţa morţii. Dar în lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos, Dumnezeu a găsit temeiul neprihănit de pe baza căruia să-i poată salva pe păcătoşii nesfinţi, fără ca dreptatea Sa să fie ştirbită cu ceva. În felul acesta s-a făcut o îndreptăţire deplină, îndeplinindu-se cerinţele justiţiei şi făcând posibilă acum revărsarea îndurării către cei care ascultă de evanghelie. În învierea lui Cristos, Dumnezeu Şi-a manifestat deplina satisfacţie faţă de lucrarea jertfitoare a Fiului Său. Învierea este „Aminul" pe care îl rosteşte Tatăl la strigătul înălţat de Domnul: „S-a sfârşit!" Tot aşa, învierea este chezăşia faptului că toţi cei care mor în Cristos vor fi înviaţi din morţi. Aceasta este nădejdea noastră vie - speranţa, expectativa că vom fi duşi acasă în cer, ca să rămânem în prezenţa lui Cristos şi să fim ca El pe veci. F. B. Meyer defineşte nădejdea vie: „veriga de legătură a prezentului cu viitorul."