Acum apostolul Petru îşi îndeamnă cititorii să aibă o mintă pătrunsă de iubire (1:22-2:3).

Mai întâi, el descrie naşterea din nou, scoţând în evidenţă că una din transformările pe care le aduce ea este iubirea de fraţi (1:22a).

Apoi el imprimă în cititori obligativitatea de a iubi (1:22b).

Din nou el revine la naşterea din nou, în special la sămânţa din care a încolţit această viaţă nouă - cuvântul lui Dumnezeu (1:23-25).

Din nou el subliniază obligaţiile ce le revin celor care au primit Cuvântul (2:1-3).

La 1:22a, Petru descrie mai întâi naşterea din nou: Deci, ca unii care prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele.... înţelegem, desigur, că Dumnezeu este Cel care ne curăţeşte sufletele când suntem mântuiţi; în sens strict, noi nu posedăm puterea de a ne curaţi singuri. Dar în această exprimare figurată, se spune că aceia dintre noi care am trăit experienţa curăţirii am realizat această curăţire atunci când am crezut.

Mijlocul utilizat în procesul curăţirii este ascultarea de adevăr. Este a doua oară că Petru descrie credinţa mântuitoare ca un act de ascultare (vezi 1:2). La Romani, Pavel foloseşte de două ori sintagma „ascultarea credinţei." În gândirea noastră nu trebuie să separăm credinţa de ascultare. Adevărata credinţă este o credinţă ascultătoare. Or, acest lucru se poate realiza numai prin Duhul (textul critic nu conţine cuvintele: „prin Duhul").

Unul din ţelurile naşterii din nou este dragostea de fraţi neprefăcută. În sens foarte real, noi suntem mântuiţi pentru ca să-i iubim pe toţi fraţii şi surorile noastre de credinţă. Prin această dragoste noi ştim că am trecut din moarte la viaţă (1Ioan 3:14) şi prin aceasta, lumea ştie că suntem ucenicii Domnului Isus (Ioan 13:35).

Prin urmare este cât se poate de logic să ni se adreseze în continuare îndemnul: Iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, dintr-o inimă curată. Este unul din multele cazuri din Noul Testament în care o propoziţie declarativă devine baza uneia imperative. Iată declaraţia: întrucât v-aţi curăţit sufletele... într-o dragoste sinceră de fraţi.... după care urmează porunca: iubiţi-vă unii pe alţii dintr-o inimă curată. Partea poziţională devine baza părţii practice. Dragostea noastră trebuie să fie caldă, izvorâtă dintr-o inimă integră, cu toată tăria, sinceritatea, în curăţie şi necontenit.

Îndemnul de a ne iubi unii pe alţii este un sfat deosebit de nimerit pentru cei ce trec prin prigoane, deoarece se ştie că „în condiţii de restrişte, până şi cele mai mici dezacorduri capătă proporţii gigantice."