Receptorii scrisorii mai sunt desemnaţi şi printr-o cvadruplă progresie pe calea mântuirii lor, care a implicat toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Mai întâi, ei au fost aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl. Asta înseamnă că în veşnicia trecută, Dumnezeu i-a ales să fie ai Lui. Doctrina alegerii divine nu este întotdeauna populară, dar îşi are virtuţile sale, prin faptul că îi dă voie lui Dumnezeu să fie Dumnezeu. Tentativele de a o face mai pe placul oamenilor nu au avut alt efect decât acela de a diminua suveranitatea lui Dumnezeu. Orice dificultate în reconcilierea alegerii lui Dumnezeu cu responsabilitatea umană rezidă în mintea omului, nu în aceea a lui Dumnezeu. Biblia ne învaţă ambele doctrine, ceea ce înseamnă că trebuie să ni le însuşim pe amândouă. Adevărul se află în ambele extreme, iar nu undeva între ele.

Ni se spune că alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu a fost potrivit cu cunoştinţa dinainte a lui Dumnezeu. Unii înţeleg prin asta că Dumnezeu i-a ales pe cei despre care ştia mai dinainte că se vor încrede în Mântuitorul. Alţii afirmă că Dumnezeu ştia foarte bine, că, lăsat de capul lui, păcătosul nu se va încrede în Mântuitorul şi astfel, în preştiinţa Sa El i-a marcat pe unii să fie trofee ale harului Său. Dacă pe de o parte este adevărat că alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu este învăluită într-o taină de nepătruns, de un lucru putem fi siguri: că nu este vorba de nici o nedreptate.

Al doilea pas din cadrul mântuirii este sfinţirea Duhului. Acest aspect al sfinţirii are loc înainte de convertire (există şi alte forme de sfinţire, care au loc mai târziu. Când o cineva se naşte din nou, el devine sfinţit în ce priveşte poziţia sa, pentru că este „în Cristos" - Evrei 10:10,14. De-a lungul întregii sale vieţi creştine el trebuie să trăiască însă şi sfinţenia practică, adică procesul prin care devine tot mai asemănător cu Cristos - 1Petru 1:15. În cer el va realiza sfinţirea desăvârşită, pentru că acolo nu va mai păcătui niciodată - Coloseni 1:22. Vezi excursul despre Sfinţire după explicaţia textului de la Evrei 2:11). Este slujba Duhului Sfânt prin care El îi pune pe oameni deoparte pentru Dumnezeu (vezi şi 2Tesaloniceni 2:13). Este pasul care urmează logic alegerii de către Dumnezeu Tatăl. În eternitate Dumnezeu a ştiut dinainte şi i-a ales pe oameni. În timp Duhul Sfânt operează pentru a face această alegere reală în viaţa persoanelor individuale în cauză.

Al treilea pas din procesul mântuirii sufletului este răspunsul dat de păcătos la lucrarea Duhului Sfânt, fiind descris prin termenul: ascultarea de Isus Cristos. Asta înseamnă ascultarea de Evanghelie prin pocăinţa cuiva de păcatele sale şi primirea lui Cristos ca Mântuitor. Conceptul de evanghelie ca un lucru de care trebuie să ascultăm este destul de des întâlnit pe paginile Noului Testament. (vezi Romani 2:8;2Tesaloniceni 1:8).

În fine, avem stropirea cu sângele Lui. Nu trebuie să luăm acest lucru în sens absolut literal şi să insistăm că pentru ca cineva să poată fi mântuit să fie în chip fizic stropit cu sângele lui Isus. Mai degrabă, aici lucrurile sunt redate la modul figurat. Ceea ce ni se spune este că de îndată ce ascultă cineva de evanghelie, primeşte toate beneficiile ce decurg din vărsarea sângelui lui Cristos la Calvar. Sângele Mântuitorului a fost vărsat odată pentru totdeauna cu aproape două mii de ani în urmă şi nu va mai fi vărsat niciodată. Dar noi primim iertarea, răscumpărarea şi toate celelalte binecuvântări nenumărate ce decurg din sângele lui Cristos de îndată ce credem în El.

După ce a parcurs cei patru paşi din cadrul naşterii spirituale a cititorilor săi, Petru doreşte acum ca harul şi pacea să le fie înmulţite. Ei au cunoscut şi experimentat deja harul lui Dumnezeu în mântuire, precum şi pacea cu Dumnezeu, care rezultă din el. Dar noi mai avem nevoie şi de har sau tărie, în viaţa creştină de zi cu zi, şi de pace în mijlocul unei societăţi turbulente. Or, tocmai asta le doreşte apostolul aici ca ei să aibă din belşug. James Denney a spus că „harul este primul şi ultimul cuvânt al Evangheliei; iar pacea - desăvârşita sănătate spirituală - este lucrarea isprăvită a harului."