Nu numai că suntem îndemnaţi la sfinţenie, ci şi la o minte plină de reverenţă, adică plină de o teamă cucernică, respectuoasă, de o profundă apreciere faţă de ceea ce este Dumnezeu. Înseamnă în special a ne da seama că Cel căruia ne adresăm cu cuvântul Tată este acelaşi care îi judecă pe copiii Lui cu imparţialitate, după faptele lor. Pe măsură ce ne dăm seama de dimensiunea cunoştinţei Sale şi acurateţea judecăţii Sale, trebuie să ajungem să trăim tot mai mult cu frica de a nu face ceva care să nu-I fie pe plac. Tatăl judecă pe ai Săi în viaţa de acum. Judecata păcătoşilor El I-a încredinţat-o Domnului Isus (Ioan 5:22).
Lincoln scrie: „El observă, notează totul, să vadă dacă scopurile sunt integre, dacă hotărârea minţii este luată în deplină cunoştinţă de cauză şi dacă inima este pătrunsă de adevărata dorinţă de a-I fi plăcuţi Lui."
Noi trebuie să petrecem timpul şederii noastre pe pământ cu frică. Creştinii nu sunt acasă la ei pe acest pământ. Noi trăim într-o ţară străină, exilaţi din patria noastră cerească. De aceea, nu ar trebui să prindem rădăcini aici, nu ar trebui să ne „aşezăm", de parcă aici ar fi locuinţa noastră permanentă. Tot aşa, nu trebuie să imităm comportamentul locuitorilor acestui pământ. Ci întotdeauna trebuie să ne aducem aminte care este destinul nostru ceresc, ne-uitând nici o clipă că suntem cetăţeni ai cerului.