G. Încrederea în rugăciune (5:14-17)

Când ştim că avem viaţa veşnică, e de prisos să mai amintim că ne putem duce înaintea Domnului cu încredere. Ioan descrie această încredere în versetele 14 şi 15. Noi ştim că dacă cerem ceva după voia lui Dumnezeu, El ne va asculta acele rugăciuni şi le va da răspuns. Într-adevăr, ar trebui să ne temem să ne rugăm pentru vreun lucru care nu este după voia Lui. Poate că cineva va zice: „Dar cum pot eu cunoaşte voia lui Dumnezeu?" În general, răspunsul este că voia lui Dumnezeu ne este revelată în Sfintele Scripturi şi astfel trebuie să studiem cuvântul pentru ca să putem cunoaşte mai bine care este voia lui Dumnezeu şi cum ne putem ruga în mai mare cunoştinţă de cauză.