A. Dragostea (4:7-21)
Aici Ioan reia tema iubirii fraţilor noştri, subliniind că dragostea este o îndatorire, în acord cu caracterul lui Dumnezeu. După cum s-a arătat deja, Ioan nu are în vedere dragostea comună tuturor oamenilor, ci iubirea manifestată faţă de copiii lui Dumnezeu care a fost sădită în cei ce au fost născuţi din nou. Dragostea este de la Dumnezeu în ce priveşte originea ei şi oricine iubeşte a fost născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste. Nu se spune că Dumnezeu iubeşte, deşi acest lucru este adevărat. Dar Ioan subliniază că Dumnezeu este dragoste. Dragostea este însăşi natura Sa. în sensul cel mai adevărat al cuvântului, nu există dragoste decât aceea care îşi regăseşte izvorul în El. Cuvintele: „Dumnezeu este dragoste" fac cât toate limbile de pe pământ sau din cer. G. S. Barrett le numeşte:
„...cele mai măreţe cuvinte rostite vreodată în limbajul omenesc, cele mai înălţătoare cuvinte din întreaga Biblie.... Este imposibil să sugerăm chiar şi la modul cel mai schiţat posibil tot ce cuprind aceste cuvinte, căci nici o fiinţă omenească şi nici un intelect creat nu a pătruns şi nu va pătrunde vreodată tâlcul lor insondabil; noi însă putem afirma cu reverenţă că această singură propoziţie despre Dumnezeu cuprinde cheia tuturor lucrărilor şi căii lui Dumnezeu... taina creaţiei... răscumpărării... şi Fiinţei lui Dumnezeu însuşi.”