Versetul nouă repetă imposibilitatea celui care s-a născut din Dumnezeu de a continua în păcat. Unii cercetători ai Bibliei cred că acest verset se referă la noua natură a credinciosului şi că dacă vechea natură poate păcătui, cum, de fapt, şi face, noua natură nu poate păcătui. Dar noi credem că aici apostolul pune în contrast din nou omul născut din nou cu cel ne-născut din nou, referindu-se la comportarea permanentă sau habituală. Credinciosul nu are obiceiul de a păcătui. El nu rămâne cu îndărătnicie în păcat.
Motivul este faptul că sămânţa Lui rămâne în el. Există între cercetătorii Bibliei destul de multe dezacorduri de opinie şi cu privire la sensul acestei sintagme. Unii cred că această sămânţă se referă la noua natură, alţii la Duhul Sfânt iar alţii la cuvântul lui Dumnezeu. Toate aceste opinii sunt valabile şi, prin urmare, pot constitui explicaţia corectă. Noi optăm pentru opinia conform căreia sămânţa se referă la viaţa nouă care este dăruită credinciosului la convertirea sa. Avem aşadar afirmaţia conform căreia viaţa divină rămâne în credincios, el fiind în siguranţă pe veşnicie. Dar în loc să fie o scuză pentru creştin ca acesta să se bălăcească în păcat, siguranţa lui veşnică este garanţia faptului că nu va continua în păcat. El nu poate păcătui în mod obişnuit pentru că s-a născut din Dumnezeu. Această relaţie divină exclude posibilitatea ca el să rămână în păcat, ca mod de viaţă.