Opusul curăţirii îl găsim în versetul patru: „Oricine practică păcatul practică şi fărădelegea; şi păcatul este fărădelege."
Termenul practică traduce grecescul poieo (face). Este vorba de o comportare permanentă, exprimată la timpul prezentul continuu. Se poate avea păcat şi dacă nu există lege. Păcatul era în lume în intervalul de timp de la Adam la Moise, înainte de a fi fost dată legea lui Dumnezeu. Astfel nu este tocmai exact să se afirme că „sin is a transgression of the law" („păcatul este o transgresiune sau încălcare a legii"), cum s-a tradus în versiunea din 1611 a versiunii KJV, ci, mai degrabă, că păcatul este fărădelege. Este nesupunere faţă de Dumnezeu, dorinţa de a-ţi face propria ta voie, de a refuza să recunoşti pe Domnul ca Suveran de drept. În esenţă, înseamnă a-ţi pune propria voinţă mai presus de voinţa lui Dumnezeu. Este opoziţia faţă de Persoana Vie care are dreptul de a fi ascultată.