Ioan se adresează tuturor copiilor iubiţi din familia lui Dumnezeu, îndemnându-i să rămână în El pentru ca atunci când Se va arăta El, noi să avem încredere şi să nu rămânem de ruşine înaintea Lui la venirea Lui. Pronumele personal noi se referă la apostoli iar învăţătura este aceea că dacă creştinii cărora li s-a adresat Ioan nu vor rămâne statornici, urmându-L cu credincioşie pe Domnul, atunci apostolii care i-au condus la Cristos vor rămâne de ruşine la venirea lui Cristos. Versetul acesta subliniază importanţa lucrării de aprofundare care trebuie neapărat desfăşurată în viaţa celor care au răspuns iniţial apelurilor din cadrul adunărilor de evanghelizare. De asemenea sugerează posibilitatea de a rămâne de ruşine la venirea lui Cristos.