Pentru ca noi să umblăm zi de zi în părtăşie cu Dumnezeu şi cu fraţii şi surorile noastre de credinţă, trebuie să ne mărturisim păcatele noastre: păcatele de comisiune, păcatele de omisiune, păcatele comise cu gândul, păcatele comise cu fapta, păcatele ascunse şi păcatele comise în public. Trebuie să le târâm afară, expunându-le în faţa lui Dumnezeu, spunându-le pe nume, situându-ne apoi de partea lui Dumnezeu, împotrivindu-ne lor, şi apoi lăsându-ne de ele. Da, mărturisirea adevărată presupune lepădarea, lăsarea de păcatele respective: „Cine îşi ascunde fărădelegile nu prosperă, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare" (Proverbe 28:13).

Când procedăm astfel, putem pretinde făgăduinţa conform căreia Dumnezeu este credincios şi drept să ierte. El este credincios în sensul că a promis că va ierta şi Se va ţine de promisiune. El este drept să ierte pentru că a găsit o temelie dreaptă pentru iertare prin lucrarea înlocuitoare a Domnului Isus pe cruce. Şi El nu numai că ne garantează că ne va ierta, ci şi că ne va curaţi de orice nelegiuire.

Iertarea de care vorbeşte Ioan aici este cea părintească, nu judiciară. Iertarea judiciară înseamnă iertarea de pedeapsa păcatelor, pe care păcătosul o primeşte când crede în Domnul Isus Cristos. Se numeşte judiciară pentru că este acordată de Dumnezeu în calitatea Sa de Judecător. Dar ce se întâmplă cu păcatele comise de cineva după convertirea sa? În ce priveşte pedeapsa, preţul a fost deja achitat de Domnul Isus pe crucea Golgotei. Dar în ce priveşte în părtăşia în cadrul familiei lui Dumnezeu, sfântul care păcătuieşte are nevoie de iertarea părintească, adică iertarea Tatălui Său, pe care o obţine mărturisindu-şi păcatul. De iertarea judiciară avem nevoie o singură dată. Prin asta se rezolvă problema achitării plăţii pentru toate păcatele noastre - trecute, prezente şi viitoare. Dar de iertarea părintească avem nevoie pe tot parcursul vieţii noastre de credinţă.

Când ne mărturisim păcatele, trebuie să credem, pe baza autorităţii cuvântului lui Dumnezeu, că El ne iartă. Iar fiindcă El ne iartă, şi noi trebuie să ne iertăm pe noi înşine.