Apoi părtăşia cu Dumnezeu reclamă ca noi să recunoaştem adevărul cu privire la noi înşine. De pildă, a nega faptul că avem o natură păcătoasă ar însemna să ne înşelăm singuri şi să fim nesinceri. Observaţi că Ioan face distincţie între păcat (versetul 8) şi păcate (versetul 9).

Păcatul se referă la natura noastră rea şi stricată.

Păcatele se referă la relele pe care le-am comis. De fapt, ceea ce suntem este cu mult mai grav şi mai rău decât tot ce am făcut vreodată. Dar, slavă Domnului, Cristos a murit pentru păcatul nostru şi pentru păcatele noastre.

Convertirea nu înseamnă eradicarea naturii păcatului. Ci implantarea unei noi naturi, divine, înzestrată cu puterea de a trăi o viaţă de biruinţă asupra păcatului ce locuieşte în noi.