Întrebarea care se ridică în acest punct este: „De ce scrie Ioan astfel pe tema părtăşiei?" Răspunsul: „Pentru ca bucuria noastră să fie deplină." Ioan şi-a dat seama că lumea nu este capabilă de a-i da inimii o bucurie adevărată şi trainică. Bucuria aceasta poate veni doar prin intermediul relaţiei corecte cu Dumnezeu. Când cineva este în părtăşie cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus, el are o bucurie adâncă, ce nu poate fi tulburată de împrejurările omeneşti. Cum s-a exprimat poetul: „Izvorul tuturor cântărilor noastre se află sus în ceruri."