Lui Micaia i s-a atras atenţia ca mesajul pe care-l va transmite să corespundă cu cel rostit de ceilalţi profeţi, dar el nu a ţinut seama de acest avertisment. Când Ahab l-a întrebat dacă trebuie să lanseze campania militară împotriva lui Ramot Ghilead, Micaia a răspuns, prima dată, la fel ca ceilalţi profeţi: „Suie-te, învinge şi Domnul o va da în mâna regelui!" Numai ca aceste cuvinte au fost probabil rostite în batjocură, pe un ton plin de ironie şi sarcasm.
Ahab şi-a dat seama de adevăratul mesaj care se ascundea îndărătul cuvintelor aparent favorabile rostite de Micaia, drept care l-a obligat pe profet să spună adevărul,, sub prestare de jurământ (Levitic 5:1). Atunci profetul a relatat o viziune în care văzuse Israelul împrăştiat, pentru că nu avea păstor - ceea ce nu putea însemna altceva decât că Ahab va fi omorât iar armata lui împrăştiată.