Când a auzit Ahab despre pierzarea sa, s-a smerit înaintea Domnului. Din pricina, aceasta Domnul a decretat ca judecăţile rostite împotriva soţiei lui şi a familiei sa nu fie aduse la îndeplinire decât după moartea lui Ahab.
Dacă e ceva de învăţat din aceste versete este că Dumnezeu este un Dumnezeu al harului şi al îndurării. „«Viu sunt Eu,» zice Domnul Dumnezeu, «că nu doresc moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! De ce vreţi să muriţi?»" (Ez. 33:11). Chiar şi pocăinţa superficială a lui Ahab a avut drept urmare o ameliorare a pedepsei. Dar din capitolul următor vedem că inima lui nu s-a schimbat. La harul dăruit de Domnul el a răspuns cu mândrie, drept care Domnul l-a dat pe Ahab pe mâna îngerului morţii, numindu-l pe Iehu în locul lui, ca să aducă la îndeplinire decretul pronunţat împotriva celorlalţi membri ai casei sale, potrivit cu profeţia rostită de Ilie (2Regi 9,10).