6. Ilie se roagă să plouă
Profetul l-a sfătuit pe Ahab să mănânce deoarece în curând va trebui să părăsească Muntele Carmel, pentru a se adăposti de ploaia ce va veni. Când Ahab s-a aşezat jos să mănânce, Ilie s-a ridicat în picioare ca să se roage. El s-a suit în vârful Muntelui Carmel, s-a plecat la pământ, cu faţa între genunchi şi L-a rugat fierbinte pe Dumnezeu să-Şi împlinească cuvântul, trimiţând ploaie. Şi a stăruit aşa în rugăciune, până când slujitorul său l-a anunţat ca la orizont a apărut un nor mititel. Asta a fost de ajuns pentru Ilie. Imediat i-a trimis vorbă lui Ahab să alerge în cetatea Izreel (Iezreel) din Isahar, unde locuia familia sa în vremea aceea (21:1). Ca supus loial şi slujitor credincios, profetul a alergat înaintea carului lui Ahab, pe o ploaie torenţială, parcurgând astfel cei treizeci şi şase de kilometri până la cetatea Izreel.