Atunci Ilie a înălţat un altar din douăsprezece pietre în numele Domnului, pietrele reprezentând cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Iar apoi, pentru a elimina orice posibilitate ca altarul să poată fi aprins în orice altă modalitate decât printr-un miracol divin, a turnat peste boi şi peste lemne douăsprezece butoaie de apă (patru vase de apă vărsate de trei ori).
Unii se întreabă de unde a făcut Ilie rost de atâta apă în timpul secetei. Nu este nici o dificultate aici, douăsprezece butoaie cu apă nefiind o cantitate neverosimilă, dacă ne gândim că seceta a afectat terenul arabil, oamenii având însă asigurată o sursă de apa potabilă. Altminteri ar fi murit cu toţii. O altă explicaţie ar putea fi că apa respectivă a fost luată din Marea Mediterană, care se întindea la câţiva kilometri de locul unde se aflau ei. Iată ce spune Williams în legătură cu aceasta:
Chison [Kişon] (v. 40), marea (v. 43), precum şi o fântână care mai exista ar fi putut asigura fie separat, fie global apa necesară umplerii şanţului [din jurul altarului] (v. 35).