Ilie nu depindea nici de pârâu, nici de corbi, ci de Cuvântul Celui care-i spusese: „Am poruncit corbilor să te hrănească acolo“ (v. 4). Tot aşa, când pârâul seacă, Ilie nu este lăsat fără resurse şi primeşte un nou mesaj: „am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească“ (v. 9; Ps.33.18, 19). Această văduvă se afla la ultima limită a sărăciei, dar ce conta aceasta pentru Ilie, din moment ce Domnul îi spusese: „acolo“! Această femeie a credinţei, pe care Domnul Isus o va cita locuitorilor Nazaretului pentru a-i face să se ruşineze (Luca 4.25, 26), va trece printr-o experienţă extraordinară. Când Dumnezeu solicită un serviciu (aici, cel de a-l hrăni pe profetul Său), dă în acelaşi timp tot ceea ce este necesar pentru împlinirea lui. Trebuie numai să fim gata să facem mai întâi, fără împotrivire, ceea ce El ne-a cerut. Tocmai aceasta ne învaţă mica turtă, care constituie dovada credinţei acestei femei şi „cea dintâi roadă“ a unei abundenţe divine pentru această casă.Apoi sărmana văduvă are o nouă experienţă, şi mai neobişnuită: cea a morţii şi a învierii fiului ei. Şi gândurile ni se înalţă din nou dinspre profet înspre Domnul Isus, înviindu-i pe cei morţi. Nu avea şi El, într-o zi, să i-l redea pe unicul fiu mamei sale văduve (Luca 7.11-15)?