Capitolul 6, consacrat fiilor lui Levi şi preoţilor, fii ai lui Aaron, este perechea capitolului 3, în care erau prezentaţi împăraţii. Este vorba despre familiile privilegiate din Israel. Dar, când ajungem la poporul de astăzi al lui Dumnezeu, aceste funcţii reprezintă partea fiecărui credincios. Apostolul Petru ne reaminteşte că „voi ... sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească ... ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat“ (1 Petru 2.9; vezi şi Apocalipsa 1.6). Să ne exprimăm rugăciunile înaintea Domnului şi să vestim virtuţile Lui şi altora, iată care este dublul serviciu al credinciosului! Leviţii ne amintesc de aceasta. Unii erau desemnaţi să cânte (v. 31-33). Alţii slujeau în casa lui Dumnezeu sub îndrumarea lui Aaron şi a fiilor lui (v. 48, 49).Apoi, în cap. 7 şi 8, vin genealogiile lui Isahar, Beniamin, Neftali şi a celeilalte jumătăţi din seminţia lui Manase, iar în final genealogiile lui Efraim şi Aşer. Să remarcăm neglijenţa lui Neftali, o seminţie atât de puţin preocupată de privilegiile ei, încât întreaga ei istorie nu necesită decât un scurt verset pentru a fi amintită în cartea lui Dumnezeu (7.13). Subliniem cu această ocazie şi interesul pe care trebuie să-l acordăm istoriei Bisericii şi aducerii-aminte a celor care i-au fost conducători credincioşi, deoarece majoritatea suntem moştenitorii lor spirituali şi trebuie să fim responsabili.
1 Cronici 6:1-65 (Jean Koechlin)

- 1 Cronici 1:1-34 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 2:1-24 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 3:1-4:10 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 4:21-43 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 5:1-26 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 9:17-34 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 10:1-14 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 11:1-14 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 11:15-47 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 12:1-18 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 12:19-40 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 13:1-14 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 14:1-17 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 15:1-24 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 15:25-16:6 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 16:7-22 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 16:23-43 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 17:1-15 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 17:16-27 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 18:1-20:8 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 21:1-13 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 21:14-32 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 22:1-19 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 23:1-24:32 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 25:1-26:19 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 26:20-32 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 27:1-34 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 28:1-10 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 28:11-21 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 29:1-9 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 29:10-20 (Jean Koechlin)
- 1 Cronici 29:21-30 (Jean Koechlin)