Capitolul 17 este împărţit în trei părţi: Dorinţa lui David de a-I construi lui Dumnezeu o casă (v. 1, 2), hotărârea lui Dumnezeu de a-i construi lui David o casă (v. 3-15) şi rugăciunea de răspuns a lui David (v. 16-27). O paralelă a acestui pasaj o găsim la 2Samuel 7.
David i-a spus profetului Natan despre nemulţumirea sa de a trăi într-o locuinţă luxoasă, în timp ce chivotul legământului se afla într-un cort. Dorinţa sa de a-i construi lui Dumnezeu o casă a fost primită, iniţial, cu bucurie de Natan, care s-a pripit. Ulterior, după ce Domnul l-a corectat pe Natan, lui David i s-a spus că nu el este omul potrivit să realizeze această lucrare.