De îndată ce chivotul a fost aşezat în cort, au fost aduse jertfe. Arderile de tot reprezentau expresia cea mai înaltă de închinare posibilă pe plan ceremonial (cf. Levitic 1). Jertfa era mistuită în întregime de flăcări, aroma ridicându-se spre cer, pentru ca Dumnezeu singur să Se poată bucura de ea. Au fost aduse şi alte jertfe, printre care şi jertfa de pace. Acestea erau singurele jertfe levitice la care puteau participa toţi israeliţii. Grăsimea şi rinichii erau închinaţi Domnului pe altar, din care o parte era dată preoţilor iar restul aparţinea ofertantului, împărţindu-l cu familia şi prietenii săi înaintea Domnului (cf. Levitic 3). Ofranda de pace întruchipa comuniunea cu Domnul şi împărtăşirea din lucrurile bune pe care le dăruia Domnul. Atât jertfa de pace, cât şi cea de ardere de tot ocupau un loc proeminent în celebrarea sărbătorilor şi momentelor solemne din Israel. Negreşit şi ziua aceasta a fost o asemenea sărbătoare, la care a participat întregul Israel. Toţi au primit o porţie de carne, înainte de a se întoarce acasă (v. 3).