Scripturile în fiecare zi

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fuse­se pre­gătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poar­ta cetăţii pentru a‑i întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi în­tin­dea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de ca­uza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţe­les că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit ac­tul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de ju­de­carea pri­cinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reu­şit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la dom­nul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oa­meni (şi lucruri) în stare să fure inimile noas­­tre de la adevăratul David? Să ne reamintim tot­­dea­­una că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hris­­­tos! El a plătit un preţ suficient de mare pen­tru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acope­rindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).