Scripturile în fiecare zi

8

August

Numeri 7:1-17 ... 84-88

Acest lung capitol se ocupă cu darurile celor douăsprezece căpetenii. Primele: cele şase care acoperite şi cei doisprezece boi, destinate leviţilor, spun despre ajutorul practic pe care-l putem da slujitorilor Domnului pentru a le uşura lucrarea: ospitalita­te, mijloace de transport etc. În mai multe rânduri, de exemplu în epistole, se pune problema de a-i conduce pe servitorii lui Dumnezeu (Romani 15.24; 1 Cor. 16.6, 11; 3 Ioan 6).
Aceste daruri făcu­te leviţilor, „fiecăruia după slujba sa“ (v. 5), ne asigură că Domnul Se îngri­jeşte întotdeauna de cele necesare pentru ca ai Săi să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Apoi vin jertfele pentru dedicarea altarului. A-i servi pe fraţi, a-i ajuta în lucrurile materiale nu este to­tul. Aceste farfurii, cupe (farfurii adânci) şi ceşti, pline până sus cu un conţinut care vorbeşte despre perfecţiunile şi excelenţa parfu­mului lui Hristos, corespund cu închinarea ade­văraţilor adoratori. Variatele jertfe, de asemenea formând o parte a acesteia, evocă aspectele diferenţiate ale lucrării de la cruce. Dar de ce alocă Dom­nul atâta loc acestor jertfe, cât timp toate puteau fi cu­prinse într-un singur paragraf? Să ne însuşim acest adevăr: El pune mare preţ pe ce aduce fiecare şi nu omite nimic din ceea ce este făcut pentru El.