Scripturile în fiecare zi

28

Iunie

Levitic 11:29-47

Privind reptilele şi animalele care „se târăsc“ pe pământ, vom recunoaşte anumite aspecte şi pe­ricole morale de care trebuie să ne ferim. Cârti­ţe­le şi şoarecii vatămă plantele tinere, distru­gându-le rădăcinile; came­leonul ne sugerează acel gen de oameni care iau înfă­ţişarea mediului: creştini între creştini şi oameni lumeşti în lume.
Versetele 32-40 arată cum lucrurile cele mai bune şi folositoare pot fi stricate de ceea ce pro­vine din „şarpe“. Domnul să ne înveţe să veghem asupra sufletelor noastre şi să folosim resursa nesecată pe care ne-a pus-o El la dispozi­ţie: o fân­tână, un izvor, o sursă de apă, imagini ale Cu­vân­tului divin care rămâne mereu curat. „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ − spune psalmistul (119.11). Un israelit evlavios avea întotdeauna grijă să se ferească de orice lucru sau hrană necurată (Fapte 10.14). Să avem o conştiinţă tot atât de sensibilă pentru a distinge ceea ce din punct de vedere spiritual este curat de ceea ce este necurat şi ceea ce ne poate hrăni sufletul de lucrurile care ni-l pot otrăvi. Motivul profund al acestei despărţiri riguroase îl găsim în v. 45: „Dumnezeu este sfânt, iar noi suntem poporul Său“.