Sămânța bună

Isus și ucenicii Lui luau cina în Betania în acea seară cu Marta, cu Maria și cu Lazăr. Atmosfera solemnă din acea casă, când Maria a uns picioarele Domnului cu mir, a fost stricată când Iuda, hoțul și trădătorul, a intervenit. Domnul însă a rectificat situația, luând apărarea Mariei cu multă dragoste și spunându-le ucenicilor despre moartea Lui care avea să fie curând. Gândurile Mariei erau ocupate cu Isus; Iuda îi avea, aparent, pe „săraci“ în atenție, în timp ce mulți evrei care veniseră la casa din Betania erau interesați doar de Isus și de Lazăr, a cărui înviere fusese o măreață mărturie pentru divinitatea lui Isus, așa că ei doreau să vadă lucrurile pentru ei. Ce reacții diferite au avut aceste grupuri de persoane! Cei trei prieteni ai lui Isus Îl iubeau; Iuda se gândea doar la el; mulțimea, în mare parte, era doar curioasă, în timp ce unii au crezut. Apoi era grupul care Îl ura pe Domnul: marii preoți. În fanatismul lor religios, ei au făcut tot ce le-a stat în putință să Îl elimine pe Isus, și pe Lazăr împreună cu El, deoarece acesta era o mărturie vie despre harul și puterea Lui. De-a lungul secolelor s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas neschimbat: cu cât este mai intimă părtășia celor credincioși cu Domnul lor, și cu cât puterea Lui este mai vizibilă în viața lor, cu atât ei sunt mai puțin doriți de lume! „Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați“ (2 Timotei 3.12).