Sămânța bună

Voiam să devin creștin și credeam că știu calea. În primul rând am căutat să nu mai fac rele (și erau multe lucruri greșite în viața mea). Apoi, desigur, trebuia să fac bine, să citesc Biblia, să mă rog mult, să-mi pară rău pentru multe lucruri și să-mi cercetez căile.

Am început într-o duminică. Lucrurile au mers bine. Am avut succes luni și marți, dar miercuri și joi am alunecat. Am căzut în disperare atât de rău, încât vineri și sâmbătă am renunțat la a mai fi creștin.

Duminică am început din nou. Credeam că știu unde am dat greș săptămâna trecută și că trebuie să fiu mai atent. Astfel, am citit Biblia cu mai multă atenție, m-am rugat mai intens și mai mult și uneori am adormit pe genunchi la marginea patului. Nu a mers; pur și simplu nu puteam trăi o viață creștină. Apoi am auzit o predică prin care mi-au fost deschiși ochii. Din ea îmi amintesc o singură frază, care însă m-a lovit din plin: „Tot ce trebuie să faci pentru a fi mântuit este să primești darul lui Dumnezeu și să-I mulțumești pentru el“. Am înțeles ce greșisem. Am crezut că trebuie să-I dau lui Dumnezeu un dar pentru a fi un creștin mântuit, așa că am făcut eforturi pentru aceasta. Dar era exact invers! Darul mântuirii, darul vieții eterne, îl poate da doar Dumnezeu! Și El mi-l dă numai ca pe ceva ce eu trebuie să primesc. În seara aceea m-am întors la Dumnezeu și am primit darul Lui. Și acum Îi mulțumesc Lui, iarăși și iarăși, cu o bucurie tot mai mare.

„Darul lui Dumnezeu este viața eternă în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6.23).