Sămânța bună

Crucea Domnului Isus se înălța în afara orașului Ierusalim, într-un loc al rușinii și al judecății. Ambele caracteristici ale acestui loc se pot vedea deslușit la tabăra israeliților din pustie.

Locul rușinii. Așa cum un lepros trăia în afara taberei, despărțit de familia sa și de orice contact cu lumea, în același fel L-au tratat oamenii și pe Isus. L-au vrut afară din orașul lor, din societatea lor. Ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!“ (Ioan 19.15). Când, în cele din urmă, a fost răstignit pe cruce, ei L-au insultat. Toți – de la soldații de rând până la marii preoți venerabili – Îl batjocoreau și Îl ridiculizau: „Ostașii guvernatorului … își băteau joc de El. Trecătorii își băteau joc de El … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și cu bătrânii își băteau și ei joc de El“ (Matei 27.27,29,39,41). Domnul Isus a simțit profund această rușine: „Disprețul mi-a frânt inima și sunt copleșit de apăsare“ (Psalmul 69.20).

Locul judecății. Jertfa pentru păcat, al cărei sânge era adus în Locul Preasfânt, trebuia să fie arsă în afara taberei israelite – așa a spus Dumnezeu în cartea Levitic! Arderea acestor animale ne vorbește despre judecata divină asupra păcatului. Domnul Isus a avut parte de această judecată pe cruce, în afara orașului, când s-a făcut întuneric timp de trei ore în mijlocul zilei. Acolo a îndurat pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele tuturor celor care cred în El. A fost o judecată îngrozitoare! Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă fața de la Cel care purta păcatele. În strâmtorarea Lui, Domnul Isus a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ (Psalmul 22.1).