Sămânța bună
Doar ceva de la viață sau viața din belșug?
Eu am venit ca oile să aibă viață, și să o aibă din belșug.
Ioan 10.10
După o predică, un tânăr l-a abordat pe marele predicator englez C. H. Spurgeon și i-a spus: „Domnule Spurgeon, aveți dreptate, trebuie să Îl accept și eu pe Cel care a murit pe Golgota și să devin un copil al lui Dumnezeu. Mă voi converti într-o zi“. — „Într-o zi?“, a întrebat Spurgeon. „Ei bine, am vrut să spun că mai târziu.“ — „Mai târziu? De ce nu astăzi?“ Atunci tânărul a explicat puțin stânjenit: „Vreau, da, să fiu salvat și de aceea mă voi întoarce la Isus, dar mai întâi vreau să am ceva de la viață“.
Spurgeon i-a spus cu dragoste, dar și cu sobrietate: „Tinere, ești foarte puțin pretențios. Pentru mine ar fi prea puțin să am doar ceva de la viață. Nu vreau ceva de la viață, ci vreau viața. În Biblie scrie: «Eu am venit ca oile să aibă viață, și să o aibă din belșug»; «Cine crede în Fiul are viața veșnic㻓 (Ioan 10.10; 3.36).
Mulți oameni se aseamănă cu acest tânăr. Ei vor ceva de la viață. Ce își imaginează ei că este viața? Un pic de plăcere, puțină muzică, puțin sport, un hobby, dragoste etc.? Pot oare aceste lucruri să ne satisfacă și să ne facă fericiți? Nu, niciodată!
Viața eternă, care îl face pe om cu adevărat fericit, pacea inimii și liniștea conștiinței le poate da numai Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Cine Îl acceptă pe Domnul Isus primește o bogăție spirituală de neimaginat și, dincolo de aceasta, o bucurie veșnică în gloria lui Dumnezeu. Cine posedă și se bucură de toate acestea acum are o viață care merită trăită.