Sămânța bună

Parcă îl aud și acum pe profesorul de geografie punându-mi întrebarea: „Unde este Napoli?“, iar eu, nu prea sigur pe mine, răspunzând cu ezitare: „Cred că… în Italia“. — „Poți să crezi la biserică. Aici trebuie să știi!“

Profesorul a vrut să sublinieze contrastul dintre „a crede“ și „a ști“. Din răspunsul meu și-a dat seama că nu eram sigur pe mine.

În limbajul cotidian folosim cuvântul „cred“ pentru a exprima o simplă presupunere. Și spunem, de exemplu, „cred că pacientul se simte puțin mai bine“, dar în aceste cuvinte este simțită incertitudinea.

Pe de altă parte, în sens biblic, „a crede“ înseamnă a ști ceva cu siguranță și a avea încredere fermă, chiar dacă nu Îl putem vedea încă pe Dumnezeu și nici ceea ce ne-a promis. El a dovedit că ne putem încrede în El și știm că El Își ține promisiunile. Cei care cred trebuie să trăiască prin credință pretutindeni și în orice moment. Nu numai în biserică, ci și la locul de muncă, în familie, peste tot! Cei care limitează credința la biserică o transformă într-o credință moartă. Credința vie este o forță dinamică pentru întreaga viață.

Să alergăm la Dumnezeu cu tulburările și cu îndoielile noastre și să credem în El și în Cuvântul Său! Ne putem baza pe El! A crede înseamnă a renunța la propriile certitudini și nesiguranțe și a ne încredința deplin în mâna lui Dumnezeu.