Sămânța bună
Isus în mijloc
Și în mijlocul scaunului de domnie și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat.
Apocalipsa 5.6
În viziunea sa, Ioan a văzut un Miel ce părea înjunghiat. Este vorba despre Isus Hristos, care a suferit și a murit pe crucea de la Golgota ca Mielul lui Dumnezeu. Acolo a împlinit lucrarea de mântuire cu efecte veșnice. După trei zile, El a înviat victorios. Domnul Isus va purta însă pentru totdeauna semnele morții Sale pe cruce. De aceea, în Apocalipsa 5, este prezentat ca un Miel ce părea înjunghiat. Unde L-a văzut Ioan pe acest Miel?
- În mijlocul „scaunului de domnie“ și al celor „patru făpturi vii“. După împlinirea lucrării, Isus Hristos stă în centrul autorității și al puterii lui Dumnezeu (reprezentate de scaunul de domnie, de tron). În curând, El va fi punctul central al acțiunii lui Dumnezeu în guvernare și în judecată (reprezentate de cele patru făpturi vii).
- În mijlocul „bătrânilor“. Aceștia îi reprezintă pe cei mântuiți începând de la Adam până la răpire, care vor sta în cer înaintea tronului lui Dumnezeu. Astfel, Domnul Isus va fi punctul central al tuturor credincioșilor cerești. Ei Îl vor înconjura și Îi vor aduce adorare.
Isus Hristos dorește să fie deja astăzi punctul central al celor mântuiți. Când ne strângem pentru Numele Său, El este prezent acolo și ne îndreaptă privirea credinței spre Sine. Fie că suntem preocupați cu viața, cu moartea, cu învierea Lui sau cu locul Său la dreapta lui Dumnezeu, gloria Sa ne va umple mereu inimile și ne va conduce spre adorare.