Sămânța bună
Poate un leopard să-și schimbe petele?
Poate un etiopian să-și schimbe pielea sau un leopard petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?
Ieremia 13.23
Biblia folosește uneori imagini din natură pentru a ne explica pe înțelesul nostru adevăruri divine.
Petele unui leopard sunt stabilite genetic și nu pot fi ascunse. Chiar și pantera, varianta neagră ca tăciunele a leopardului, este doar aparent o excepție. Dacă lumina soarelui cade într-un unghi corect pe blana ei, se observă că în nuanțele închise de negru se ascund cunoscutele pete de leopard.
Dumnezeu spune prin aceasta că, dacă un leopard ar putea să-și schimbe petele, atunci ar exista speranță pentru noi, oamenii, să facem binele. Dar leopardul nu poate să-și schimbe petele. Deci, nici noi nu putem să facem binele, pentru că suntem obișnuiți să facem răul și nu ne putem lăsa de el. La fel ca un leopard, nu putem să ieșim din propria noastră piele.
În Epistola către Romani, apostolul Pavel descrie un om care vrea să reducă puterea păcatului din viața lui. Dar nu poate! Frustrat, el exclamă: „Nenorocit om ce sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?“ (Romani 7.24). Dar acesta nu este ultimul cuvânt al acestui om, pentru că el cunoaște răspunsul: „Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ (Romani 7.25). Eliberarea, scăparea de sub puterea păcatului este posibilă numai prin Isus Hristos! Numai El ne poate schimba inima. Cine are parte de această schimbare poate rosti cuvintele: „Căci legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții“ (Romani 8.2). – Câtă ușurare și câtă fericire în aceste atât de puține cuvinte!