Pâinea zilnică
4
Mai
Text: Genesa 9:8-17
Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce-a făcut făgăduinţa. Evrei 10:23
CURCUBEUL PROMISIUNII
In anii care au urmat potopului, Noe trebuie să fi simţit o
extraordinară încredere şi asigurare, ori de cîte ori a văzut un
curcubeu pe cer. Curcubeul era un semn de aducere aminte de la
Dumnezeu a legămîntului făcut cu Noe. Chiar şi azi ne gîndim la
curcubeu ca la un semn că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Cît de
minunat ne luminează el cerul întunecat al încercărilor şi suferinţelor!
Văduva unui misionar se întorcea cu avionul spre junglele din
insulele Irian Jaya, unde murise soţul ei. În timp ce micuţul avion
îşi croia drum spre localitatea unde ea îşi plănuise să continue să
slujească lui Dumnezeu, el trecea printre munţi şi văi cu jungle
dense. În timp ce zbura, ea s-a gîndit deodată: „De ce sînt aici?"
Moartea soţului, responsabilitatea mărită faţă de familie, reasumarea unei munci istovitoare în mijlocul unui trib asemănător
celor din epoca de piatră - toate acestea şi multe altele o copleşeau.
Se apropiau de zona în care urma să locuiască, şi pilotul a spus:
„Priviţii" Jos se vedea în toată frumuseţea un curcubeu rotund
încercuind conturul neclar al sătuleţului, direct în mijlocul lui.
„Slavă Ţie, Doamne! s-a rugat ea. „Sînt chiar în centrul curcubeului
promisiunilor Tale."
Cînd dai de dificultăţile vieţii - dacă este numai o pală din vîntul
încercării sau o lungă furtună - încearcă aceasta: Repetă toate
promisiunile din Cuvîntul lui Dumnezeu pe care ţi le aminteşti.
Cînd faci acest lucru, fiecare urgenţă devine o ocazie pentru Tatăl
ceresc să înconjoare cerul înnourat cu „curcubeul promisiunii". - P.R.V.
Stînd pe promisiunile veşnice
Cînd primejdia, frica s-apropie;
Prin Cuvîntul Domnului voi învinge
Stînd pe promisiunile Lui. - Carter
Viitorul celui credincios este la fel de strălucitor ca şi promisiunile Lui Dumnezeu.