Domnul este aproape GBV

Dintre toate atenționările din Epistola către Evrei, cea din capitolul 6 a fost cea mai greșit interpretată, conducându-i pe mulți credincioși să se îndoiască de mântuirea lor. Vom vedea însă că acest efect este cu totul străin de scopul acestei atenționări. Îndemnul începe în capitolul cinci, unde preoția lui Hristos este pusă în legătură cu Melhisedec – o referire la Vechiul Testament, cu privire la care scriitorul epistolei se temea că cititorii săi nu o vor înțelege, fiindcă deveniseră „greoi la auzire“ și „fără experiență“ (capitolul 5.10-14). El îi îndeamnă să meargă spre maturitate (capitolul 6.1).

Urmează însă o atenționare aspră cu privire la „cei care au fost odată luminați“, adică aceia care au cunoscut ceva din darul ceresc, din Duhul Sfânt, din Cuvântul lui Dumnezeu și din lumea viitoare, dar care au căzut, fără posibilitatea de a se mai pocăi. Aceștia sunt ca ogorul care, primind ploaie din cer, produce doar spini și mărăcini (versetele 4-8).

Învățăm oare de aici că cei credincioși își pot pierde mântuirea? Nicidecum, fiindcă cei aflați în starea de mai sus n-au fost niciodată mântuiți cu adevărat! Ei au stat un timp cu cei credincioși și au gustat atmosfera cerului, însă n-a existat realitate în ei. Au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt, însă n-au fost niciodată locuiți de El. Iuda Iscarioteanul a gustat puterile veacului viitor, făcând el însuși minuni în numele lui Hristos, însă L-a trădat pe Domnul și s-a dus „la locul său“ (Fapte 1.25).

Remarcați că această atenționare se adresează către „aceia“ (Evrei 6.4), în timp ce credincioșilor le vorbește astfel: „Cu privire la voi suntem încredințați de lucruri mai bune“ (versetul 9). Acest pasaj nu trebuie să-i facă pe cei credincioși să se îndoiască, ci să fie tot mai sârguincioși. Dacă mărturia noastră a fost odinioară strălucitoare, să nu ne lenevim, nici să nu devenim greoi la auzire, ci să urmăm credința și răbdarea celor care au mers continuu înainte pentru Domnul!

S. Campbell