Domnul este aproape GBV

Inimii omenești i se pare nespus de greu să creadă că Dumnezeu este dragoste pură și perfectă. Ea are mai multă încredere în Satan decât în Dumnezeu. Să privim, pentru un moment, la toată durerea și suferința, la nenorocirea și la degradarea pe care omul le suferă din cauza faptului că a ascultat de glasul lui Satan; și totuși el niciodată nu se plânge de această robie, nici nu-și manifestă dorința de a scăpa de sub mâna lui. El nu este nemulțumit de Satan, nici nu obosește în a-i sluji, deși mereu și mereu seamănă aceeași sămânță și face încontinuu aceleași eforturi.

Cât de diferit stau lucrurile cu privire la Dumnezeu! După ce ne-am angajat pe calea Lui, suntem gata, la cea dintâi încercare sau dificultate, să murmurăm și să ne răzvrătim. Cu adevărat, nu există niciun alt aspect în care să falimentăm atât de mult precum în cultivarea unui duh de încredere și de recunoștință. Zece mii de îndurări sunt uitate în prezența unei singure încercări! Am fost iertați de păcatele noastre, am fost „acceptați în Cel Preaiubit“, am fost făcuți moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, așteptători ai gloriei eterne; în plus, calea noastră prin pustie este presărată cu nenumărate îndurări. Și totuși, dacă este să apară la orizont un mic nor, cât palma unui om, uităm îndată toate îndurările bogate din trecut la vederea acelui nor, chiar dacă el, până la urmă, s-ar putea să plouă binecuvântări asupra noastră. Acest gând ar trebui să ne smerească adânc în prezența lui Dumnezeu. Cât de diferiți suntem în această privință, ca în oricare alta, de binecuvântatul nostru Exemplu! Să privim la El – Adevăratul Israel în pustie – înconjurat de fiare sălbatice și postind patruzeci de zile. Cum S-a comportat? A murmurat? S-a plâns de soarta Lui? A dorit să Se afle în alte împrejurări? O, nu! Dumnezeu era „partea moștenirii Lui și a paharului Său“ (Psalmul 16.5). Prin urmare, când ispititorul s-a apropiat și I-a oferit cele necesare, sau gloriile, sau distincțiile, sau onorurile vieții acesteia, El le-a refuzat pe toate și Și-a păstrat cu credincioșie poziția de dependență absolută față de Dumnezeu și de ascultare deplină față de Cuvântul Său. El a dorit să-Și primească atât pâinea, cât și gloria numai de la Dumnezeu.

C. H. Mackintosh