Domnul este aproape GBV

Chiar dacă Maria a fost însoțită și de alte femei, așa cum Evangheliile sinoptice par să ne prezinte, doar ea este scoasă în evidență în descrierea pe care o prezintă Ioan. În trecut, Maria fusese posedată de puterea demonilor; dar Domnul o eliberase din această stare teribilă. Cu inima atașată de Acela care o eliberase, ea, împreună cu alte femei, Îl însoțise pe Domnul, gata să-I slujească cu devotament (Luca 8.2,3; 23.55; 24.10). Se pare însă că dragostea ei întrecea dragostea celorlalte, de aceea este ea prezentată în mod proeminent în această scenă minunată. Prin urmare, putem învăța că lucrul pe care Hristos îl apreciază, mai presus de orice, este afecțiunea pentru Sine Însuși. Potrivit prețuirii Sale, dragostea este mai importantă decât slujirea. Adunarea din Efes s-a remarcat într-un mod deosebit prin lucrări și osteneală, dar Domnul îi spune: „Ți-ai părăsit dragostea dintâi“. Poate exista multă slujire, și totuși să nu fie însoțită de dragoste; dar nu poate exista dragoste devotată pentru Domnul, fără ca ea să fie folosită în slujba Lui. Astfel, vom vedea că Domnul folosește această femeie devotată ca legătură între El și ucenicii Săi.

Fără să aibă vreun gând cu privire la învierea Domnului – se pare că niciunul dintre ucenici nu se aștepta ca El să învieze – Maria este atrasă în mod irezistibil, prin dragoste, spre locul în care ea văzuse că trupul Domnului a fost pus în mormânt. Ea nu-și găsește odihna într-o lume din care Hristos este absent. Ea „a venit dis-de-dimineață la mormânt, pe când era încă întuneric“, însă nu găsește altceva, în afara pietrei date la o parte și a mormântului gol. În tulburarea ei, aleargă la doi dintre apostolii de frunte și le spune: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus“. Este evident că mormântul gol nu reprezenta o dovadă pentru Maria a faptului că Domnul înviase; tot ceea ce își putea imagina era acel gând nepotrivit că oamenilor lumii le fusese permis să ia trupul Domnului.

H. Smith