1. Întregul soare (44) joacă-n stropi de rouă
Și Tu în inimi poți să locuiești.
E o minune, ce e veșnic nouă,
Mărirea Ta, ce știi s-o mărginești!

R: Mi-e gata inima să-Ți cânte Ție,
Al lumilor Poet slăvit!
Poema Ta este-a lor armonie
Și-n slava lor ești oglindit.

2. Pe cer ai scris cu slove arzătoare
Mărirea Ta, ascunsă-n nesfârșit.
Deși nu pier, sunt totuși trecătoare,
Dar glasul Tău rămâne-n veci iubit.

3. Se mișcă tot cum nu se poate spune,
Uimit ascult și cu nesaț privesc;
Dar eu în Tine am găsit pe-Acela
Ce-mi împlinește noul simț ceresc.

4. Atâtea legi nespus de felurite
Urzesc mereu veșminte de-ntâmplări,
Dar Tu Te-mbraci cu haine neurzite
Și doar pe noi cu veșnice schimbări.

5. Te-ai îmbrăcat în omenească fire
Și-ai ispășit călcările de legi;
M-a copleșit, Isuse,-a Ta iubire,
Acuma poți cu orice să mă legi.
R. final:
Legată-i inima de-așa iubire,
În fața Ta mă simt prea mic,
Dar pot să-Ți cânt dumnezeiasca-Ți fire,
Căci Tu ești totul, eu nimic!

1. Cer și mare și pământ (47) laudă pe Domnul sfânt;
Tot așa, inima mea, cântă astăzi slava Sa!

2. Soarele strălucitor, dând lumină tuturor,
Lună, stele, ce lucesc, despre El mărturisesc.

3. Și pământul rotunjit, care-a fost împodobit
Cu munți, râuri și câmpii, despre El sunt martori vii.

4. Ce adânc și minunat mintea mea s-a luminat,
Știu, o, Doamne, Dumnezeu, ce ești Tu și ce sunt eu!

5. Eu sunt mare păcătos, Tu ești sfânt, drept și milos;
Căci pe lemnul blestemat, chiar pe Fiul Tău L-ai dat.

6. El păcatul a purtat, de osândă m-a scăpat
Și putere-acum mi-a dat să-L slăvesc neîncetat.

1. Mai presus de lume (298), mai presus de tot,
Te slăvim pe Tine, Doamne Savaot.
Soarele și luna știu că vor cădea,
Dar, pe veșnicie, Tu vei rămânea.

2. Cerul și pământul vor pieri curând,
Tu vei fi același, Doamne, orișcând.
Iar când toate, toate, se vor nimici…
Dă-mi mereu cântare să Te pot slăvi!