11

Februarie

DIMINEAŢA

Şi au priceput că fuseseră cu Isus. Faptele Apostolilor 4:13

Creştinul trebuie să fie un portret viu al lui Isus Christos. Cu toţii am citit povestiri frumoase şi elocvente despre viaţa lui Isus, dar cea mai bună povestire este biografia Sa vie, scrisă în faptele şi cuvintele poporului Său. Dacă am fi ceea ce pretindem că suntem, şi ce ar trebui să fim, am fi portrete ale lui Christos. Am semăna atât de bine cu El încât nimeni nu ar mai putea spune despre noi: „Ei bine, se pare că seamănă cumva cu Cristos". Dimpotrivă, văzându-ne, ar exclama: „A fost cu Isus! A fost învăţat de El. Seamănă cu El şi întruchipează exact ideile Omului sfânt din Nazaret. Christos lucrează în viaţa şi faptele lui". Orice creştin trebuie să fie curajos, aşa cum a fost Christos. Nu vă ruşinaţi niciodată de credinţa voastră. Credinţa voastră nu vă va face de ocară niciodată; aveţi grijă să nu o faceţi nici voi pe ea. Fiţi ca Isus, curajoşi pentru Dumnezeul vostru. Urmaţi-I exemplul şi în dragoste. Gândiţi blând, vorbiţi blând şi acţionaţi blând aşa fel încât oamenii să spună despre voi „a fost cu Isus". Urmaţi-I exemplul în sfinţenie. A lucrat El cu zel pentru Stăpân? Faceţi şi voi la fel; urmăriţi întotdeauna binele. Nu pierdeţi timpul; este prea preţios. A uitat El de Sine şi de interesele Sale? Faceţi la fel. A fost El sincer? Fiţi sinceri în rugăciune. A ascultat El voia Tatălui? Supuneţi-vă şi voi ca El. A fost El răbdător? Învăţaţi şi voi să înduraţi. Şi mai mult, ca să întregiţi portretul lui Isus, încercaţi să vă iertaţi duşmanii, aşa Cum a făcut El; lăsaţi să lucreze minunatele cuvinte „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac" (Luca 23:34). Iertaţi, aşa cum vreţi să vi le ierte. Adunaţi cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşilor voştri prin bunătate. Să întorci bine pentru rău, nu uitaţi, este ceva dumnezeiesc. Să fim dumnezeieşti, deci. In orice chip şi prin orice mijloace, trăiţi în aşa fel încât să se poată spune despre.voi „a fost cu Isus".
Să ne îndepărteze inima de Tine.

SEARA

Ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Apocalipsa 2:4

Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi steălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului. Sosise „vremea cântării" (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău". Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi" (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului! Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să
continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.