Ceremonia dedicării zidurilor Ierusalimului, care începe în v. 27, se derulează în mijlo­cul unei mari bucu­rii. Două procesiuni, formate din cântăreţi şi însoţite de trompete, au pornit în acelaşi timp, mergând pe zid în direcţii opuse. Una este condusă de Ezra, în timp ce Neemia o încheie pe cealaltă. Cele două procesiuni se întâl­nesc lângă templu, după ce fiecare dintre ele a în­conjurat jumătate din oraş. Ei au împlinit acel cuvânt din frumosul psalm 48: „Înconjuraţi Sionul şi ocoliţi-l; număraţi turnurile sale, luaţi aminte la întăritura sa ...“ (Ps. 48.12, 13).

Ajungând la casa Domnului, cele două coruri reunite îşi înalţă glasurile; şi „jertfe mari“ sunt aduse în mijlocul bucuriei generale. Versetul 43 ne învaţă trei lucruri despre această bucurie: întâi de toate, că ea îşi are sursa în Dumnezeu: „Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu mare bucurie“; apoi, că toţi au luat parte la ea, inclusiv copiii, căci ceea ce îi bucură pe părinţi le face plăcere şi copiilor; în sfârşit, că această bucurie se auzea până departe. Lumea care ne înconjoară poate ea să vadă şi să audă că suntem oameni fericiţi?