„Locul în care stăm ... este prea strâmt“, îi spun lui Elisei fiii pro­fe­ţilor. Este ceea ce auzim uneori cu privire la creştinism. În ochii lumii, cu siguranţă, viaţa credin­ciosului pare prea strâmtă: se privează de atâtea lucruri! Dacă ajungem să judecăm în felul acesta, este pentru că privim prea jos. În realitate, „cerul”, în toată vastitatea lui, se întinde în faţa noastră.

Micul incident care urmează este mişcător în simplitatea lui. Elisei este deopotrivă preocupat să redea o unealtă celui care o foloseşte şi un copil mamei sale, înviindu-l. La fel Îl vedem pe Dom­nul gloriei spălând picioarele ucenicilor Săi sau pregă­tindu-le o masă (Ioan 13.5; 21.13). Nimic nu este prea mic pentru Domnul Isus. N-am experimentat oare deja fiecare dintre noi lucrul acesta?

Apoi începe războiul dintre Israel şi sirieni. Dar în apropiere există o a treia armată, de care numai profetul are cunoştinţă. Aceştia sunt răz­boinicii cereşti: îngeri pe care Dumnezeu i-a aşe­zat ca un zid de foc împrejurul slujitorului Său (vezi Psalmul 34.7 şi Judecători 5.20). Pentru a-i vedea, sunt necesari ochii credinţei. Ca şi în cazul lui Elisei aici, Isus în Ghetsimani a îndreptat gândurile ucenicului Său Petru spre cele douăsprezece le­gi­uni de în­geri pe care Tatăl Său I le-ar fi pus la dispoziţie, dacă ar fi vrut să le ceară (Matei 26.53).