Psalmul
31.15‑24

„Este un timp pentru orice ocupaţie: ... un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri, ... un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie...“ (Eclesiastul 3.1‑8). Dar întreg timpul nostru (toate aceste momente pentru...) se află în mâna Dumnezeului nostru. El a hotărât mai dinainte şi succesiunea (şirul de evenimente), şi durata, în special în ce priveşte timpul încercării. Să nu uităm niciodată v. 15, ori de câte ori ne întocmim proiecte!

Pe lângă ocrotire şi eliberare, sufletul găseşte alături de Domnul ceva mai de preţ: o bunătate mare (v. 19), minunată (v. 21), păstrată (v. 19) pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi care se încred în El (v. 19; Psalmul 34.9). Să nu ne temem că se va epuiza vreodată această rezervă divină (bunătate păstrată, rezervată).

Dar cum am putea noi oare să răspundem la o astfel de bunătate? Versetul 23 ne învaţă: „Iubiţi pe Domnul, toţi sfinţii Săi!“ Aceasta este „porunca cea mare şi cea dintâi“ a legii (Matei 22.37,38). Şi nu este greu de împlinit (vezi 1 Ioan 5.2,3), pentru c㠄a înţelege bunătatea Domnului“ înseamnă chiar „a‑L iubi pe Domnul“. Pentru ca iubirea înspre El să fie produsă şi întreţinută în inimile noastre, trebuie să ne preocupăm mai mult cu iubirea dinspre El înspre noi (1 Ioan 4.19). ŤPrin însăşi dragostea Ta va trăi dragostea meať – ne aminteşte o cântare.