6

Aprilie

Text: Efeseni 6:10-20

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa... Efeseni 6:18

„TE INTILNESC LA RUGĂCIUNE?"

Cît de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm" (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr cînd ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri" (Coloseni 4:2).
Se spune că primii creştini nu se întîlneau fără să invoce binecuvîntarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întîmplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Cînd umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, cînd clopotul anunţa moartea cuiva sau cînd păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau. Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici" a făcut un legămînt cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul".
John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată cînd se întîlnea cu un creştin, să nu-1 lase fără să-1 întrebe: „Prietene, te-am întîlnit în rugăciune?" Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neîntrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune?     - H.G.B.

Nu-i ceas mai sfint decît acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi lîngă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
cînd rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pămîntu-i sus iar ceru-i jos. Traian Dorz

Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios.