În timp ce înălţarea la cer a lui Enoh este rezumată în Scriptură în numai două versete (Geneza 5.24; Evrei 11.5), Dumnezeu ne permite (atât nouă, cât şi lui Eli­sei) să o urmărim în detaliu pe cea a lui Ilie. Acest eveniment glorios ne reaminteşte de altele două: unul trecut, celălalt încă viitor. Scena tre­cută este ridicarea Domnului la cer. Asemenea lui Ilie, Isus a parcurs drumul poporului Său Israel, ale cărui etape le avem înfăţişate aici: Ghil­gal, Betel, Ie­ri­hon şi, în final, Iordanul. După cum Elisei a refuzat să se despartă de Ilie, tot aşa ucenicii au fost ataşaţi de Domnul Isus. „La cine să ne ducem?“, I-a spus Petru (Ioan 6.68; de citit şi Ioan 11.16). De asemenea, ei vor fi şi mar­torii ridicării Sale la cer (Fapte 1.9). Apoi, conform pro­mi­siunii pe care le-o făcuse, Duhul Sfânt coboară peste ei cu putere, fap­t ce ne vorbeşte de duhul lui Ilie venind să se odih­nească peste Elisei după înălţarea stăpânului său la cer.

Acest capitol ne poartă gândul şi spre o scenă viitoare: Răpirea tuturor celor răscumpăraţi „în nori, ... pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh“ (1 Tesa­loniceni 4.17). Asemenea lui Ilie, suntem în călătorie, fiindu-ne cunoscut ce se va întâmpla cu noi. Este aceasta o speranţă care ne bucură inima?