11

Ianuarie

DIMINEAŢA

Dar nu au rădăcină. Luca 8:13

Suflete, cercetează-te singur în această dimineaţă, în lumina textului de azi. Ai primit Cuvântul cu bucurie. Sentimentele tale au fost trezite, şi ai fost foarte impresionat. Dar aminteşte-ţi: să asculţi Cuvântul este una, şi să-L primeşti pe Isus în sufletul tău alta. Simţămintele superficiale sunt adesea însoţite de o asprime a inimii, şi o primire sentimentală a Cuvântului nu este întotdeauna durabilă. In parabola semănătorului, una din seminţe cade pe un teren stâncos, acoperit cu o pojghiţă subţire de pământ. Când sămânţa scoate rădăcini, ajunge curând la stânca de dedesubt; apoi se străduieşte din toate puterile să crească în sus dar, neavând hrană suficientă de la rădăcină, se usucă repede. Este acesta şi cazul meu? Am făcut oare un spectacol de sentimente care nu are corespondent în viaţa interioară? Binele creşte în pământ şi în afară în acelaşi timp. Sunt eu bine înrădăcinat în credincioşia şi dragostea pentru Isus? Dacă inima mea rămâne împietrită şi neudată de har, sămânţa cea bună poate încolţi pentru un anotimp, dar apoi se va usca, fiindcă nu va putea înflori într-o inimă stâncoasă, nesupusă şi nesfinţită. Daţi-mi voie să mă tem de o cucernicie rapidă în creştere şi puţin rezistentă, ca curcubetele lui Iona. Daţi-mi voie să calculez preţul uceniciei. Şi mai ales lăsaţi-mă să simt energia Duhului Sfânt; atunci voi avea în suflet o sămânţă rezistentă şi trainică. Dacă mintea mea rămâne la fel de îndărătnică cum a fost la început, soarele încercării o va usca, şi inima mea împietrită va arde şi mai tare sămânţa fără rădăcini. Credinţa mea va pieri curând, şi disperarea mea va fi teribilă; de aceea, Semănătorule ceresc, ară-mi inima întâi, şi apoi aruncă adevărul Tău în ea. Ingăduie-mi să rodesc o recoltă bogată pentru Tine.

SEARA

Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta, Luca 22:32

Atât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi. Când ne rugăm, El pledează pentru noi; şi când nu ne rugăm, El este avocatul cauzei noastre, şi prin mijlocirea Lui suntem apăraţi de pericole nevăzute. Observaţi încurajarea adresată lui Petru: „Simone, Simone, Satana a cerut să vă cearnă ca grâul, dar..." (Luca 22:31-32). Dar ce? „Dar du-te si rvagă-te pentru tine'? Acesta ar fi un sfat bun, dar nu aşa este scris. Domnul nostru nu a spus nici că „Eu vă voi ţine treji, ca să fiţi feriţi". Şi aceasta ar fi fost o mare binecuvântare. Nu, El a spus: „Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta". Nu ştim cât îi datorăm Mântuitorului pentru rugăciunile în favoarea noastră. Când vom ajunge pe culmile cerului şi ne vom uita înapoi la toate situaţiile în care Dumnezeu ne-a condus, cât II vom lăuda pe Cel care, în faţa tronului veşnic, nimiceşte toate lucrările lui Satan! Cât Ii vom mulţumi că nu Şi-a retras niciodată pacea, ci Şi-a arătat zi şi noapte rănile din palme şi a purtat, numele noastre pe pieptarul Său! Chiar înainte ca Satan să înceapă să ne ispitească, Isus îl împiedică şi începe o pledoarie în cer. Mila învinge răutatea. Observaţi că El nu a zis „Satana v-a cernut; de aceea, mă voi ruga", ci „Satana voia!". El i-a văzut dorinţele, şi le-a oprit înainte să înmugurească. El nu a spus „Dar Eu am vrut să mă rog pentru voi". Nu, El a spus „Eu m-am rugat pentru tine". Am făcut-o deja. Am mers la tribunal şi am înaintat o contracarare înainte să fie făcută acuzaţia. O, Isuse, ce mângâiere este să ştim că Tu ne-ai pledat cauza împotriva duşmanilor noştri nevăzuţi, că le-ai dezarmat minele şi le-ai demascat ambuscadele. Acesta este un motiv de bucurie, recunoştinţă, speranţă şi încredere.