Psalmul 36

Să comparăm sfârşitul v. 4 cu îndemnul din Romani 12.9: „Fie‑vă groază de rău“. Nu numai că omul din lume este indiferent faţă de păcat (pentru că, dacă l‑ar judeca, ar însemna să se condamne pe sine), dar se şi distrează cu el, făcându‑l tema preferată a literaturii şi a spectacolelor sale. În acelaşi timp, această insensibilitate faţă de rău îl aduce în starea de a se lăuda şi de a se „măguli în ochii lui“, chiar în prezenţa celor mai strigătoare nelegiuiri (v. 2; Romani 3.18; Deuteronom 29.19).

Pentru că suntem obligaţi să trăim într‑o asemenea atmosferă, conştiinţa noastră de creştini, cu timpul, riscă să se tocească; dar ne va fi întotdeauna scârbă de păcat dacă ne amintim de cruce şi de preţul nespus care a trebuit să fie plătit acolo pentru înlăturarea lui.

Bunătatea lui Dumnezeu este în ceruri, în afara atingerilor intenţiilor celor răi (v. 5,7) şi, în acelaşi timp, se întinde ca o aripă ocrotitoare pentru a‑i adăposti pe fiii oamenilor (Psalmul 17.8). Vai, ca şi locuitorii Ierusalimului din timpul Domnului, mulţi resping adăpostul astfel oferit (Matei 23.37)!

Izvorul vieţii şi lumina divină, privite împreună în v. 9, ne readuc la Hristos, Cuvântul, despre care este scris: „În El (Cuvântul) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor“ (Ioan 1.4).