28

Decembrie

DIMINEAŢA

N-am venit să aduc pacea, ci sabia. Matei 10:34

Creştinul îşi va face singur duşmani. Scopul său este să nu-şi facă nici unul, dar dacă, făcând binele şi crezând adevărul, îşi pierde prietenii pământeşti, o va considera o pierdere neînsemnată, fiindcă marele său Prieten din ceruri va fi mai bun cu ei şi li se va descoperi cu mai mult har. Dacă ai luat crucea Lui, ştii ce îţi va spune Stăpânul? „Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa... şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui" (Matei 10:35-36). Christos este Marele împăciuitor; dar, înainte de pace, El aduce războiul. Când vine lumina, întunericul trebuie să se retragă. Când vine adevărul, minciuna trebuie să fugă; dacă rămâne, va fi o luptă grea, fiindcă adevărul nu poate şi nu vrea să-şi coboare standardele, iar minciuna trebuie călcată în picioare. Dacă II urmezi pe Christos, toţi câinii lumii vor fi pe urmele tale. Dacă vrei să trăieşti în aşa fel încât să poţi sta în Judecata de Apoi, obişnuieşte-te cu gândul acesta: lumea nu te va vorbi de bine. Cel care are prietenia lumii este în vrăjmăşie cu Dumnezeu; dar, dacă eşti credincios Celui Prea înalt, oamenii vor urî credincioşia ta, fiindcă este o mărturie împotriva nelegiuirilor lor. Fără să te temi de consecinţe, trebuie să faci binele. Vei avea nevoie de o inimă de leu ca să poţi urma o cale care îţi schimbă cel mai bun prieten în cel mai mare duşman; dar, pentru dragostea lui Isus, trebuie să fii curajos. Să-ţi rişti reputaţia şi prietenii de dragul adevărului este o faptă care are nevoie de principii morale, pe care numai Duhul Sfânt le poate înfăptui. Nu da înapoi ca un laş, acţionează ca un om. Urmează paşii învăţătorului, fiindcă El a păşit pe drumul acesta înaintea ta. Mai bine un război scurt şi odihnă veşnică, decât o pace înşelătoare şi un chin veşnic.

SEARA

„Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu”. Galateni 2:20

Atunci când Domnul a trecut pe lângă noi şi ne-a văzut rostogolindu-ne în sânge, a spus mai întâi: „Trăieşte". A spus acest lucru, fiindcă viaţa este unul din lucrurile esenţiale în domeniul spiritual. Până nu este dată, nu putem împărtăşi lucrurile împărăţiei. Acum, viaţa pe care harul le-a conferit-o sfinţilor în momentul trezirii, nu este altceva decât viaţa în Christos. Ca seva din tulpină, credinţă aleargă în noi - ramurile - şi stabileşte o legătură vie între sufletele noastre şi Isus. Credinţa este harul care pătrunde această unire, dând naştere primelor fructe. Este gâtul care uneşte trupul bisericii de Capul ei glorios. O, Credinţă, tu ne uneşti cu Domnul. Aceasta nu e oare şi menirea ta? Nu tu uneşti pentru vecie omul, Biserica, prin influenţa ta Cu Capul ei, în muncă şi voinţă Alături de Christos, spre biruinţă? Credinţa se sprijină pe Domnul Isus cu putere şi hotărâre. Ea cunoaşte meritele şi lucrarea Sa, şi nici o ispită n-o poate convinge să se sprijine pe altceva. Isus Christos este atât de încântat de harul Său ceresc încât nu încetează niciodată să-1 susţină şi să-1 întărească prin îmbrăţişări iubitoare, şi sprijinul braţelor Sale veşnice. Se stabileşte deci o unire vie, sensibilă şi plăcută care aruncă stropi de iubire, încredere, simpatie, desfătare şi bucurie, din care beau şi mireasa şi Mirele. Atunci când sufletul înţelege această unire dintre el şi Christos, pulsul bate în acelaşi timp pentru amândoi, şi sângele unuia curge prin venele celuilalt Atunci inima se apropie de cer, şi se pregăteşte pentru bucuriile celei mai sublime şi mai spirituale părtaşii.