Cincizeci şi două de zile le-au fost suficiente oame­nilor lui Iuda ca să astupe spărturile şi să recon­struiască zidul. Majoritatea erau neexperimentaţi în mânuirea mistriei şi a cazma­lei, dar au avut zel şi inimă pentru lucrare (3.20; 4.6). Şi în ochii Domnului, devotamentul lucră­to­ri­­lor Săi este mai valoros decât capacităţile lor. El dă, cu siguranţă, aceste capacităţi tuturor acelora care au devotament şi care-L urmează.

Eforturile lui Tobia de a-l intimida pe Neemia şi spri­jinul pe care această persoană cu influenţă rea îl primeşte din partea mai multor conducători din Iuda reprezintă ulti­me­le manifestări de ostilitate ale vrăjmaşilor. Ierusa­li­mul cu zidu­rile reconstruite va apărea de aici înainte naţiu­nilor încon­jură­toare „zidit ca o cetate strâns unită împre­un㓠(Psalmul 122.3). Dar este necesar să fie încă supra­vegheat. Neemia se ocupă de porţi, ca şi de stabilirea gărzilor (vezi Isaia 62.6-7). Sunt atribuite şi alte funcţii, incluzându-le aici şi pe cele ale celor doi guvernatori ai ora­şului (v. 1, 2). Şi unul şi altul meritau această respon­sa­bi­litate: Hanani, prin preocuparea lui pentru popor (1.2), Hanania, în virtutea credincioşiei şi a temerii lui de Dumnezeu (v. 2).