20

Martie

DIMINEAŢA

Aud glasul prea iubitului meu. Cântarea Cântărilor 2:8

În cele mai frumoase momente, biserica din vechime obişnuia să-L numească pe Unsul Domnului „prea iubitul”. "Când vine vremea cântării şi păsările îşi înalţă glasul în crânguri, cântul ei de iubire este mai frumos decât toate celelalte, în timp ce "Cântă „Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini" (Cânt.2:16). Chiar în Cântarea Cântărilor, ea îl numeşte „prea iubitul meu” .Chiar şi în timpul iernii geroase, când vânturile iadului urlă în jurul gtădinii Domnului, profeţii ei găsesc loc să lase povara Domnului şi să spună, aşa cum a spus Isaia „voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui" (Isaia 5:1). Deşi sfinţii nu I-au văzut niciodată faţa, deşi nu luase încă trup omenesc şi nu locuise între noi, nici nu-Şi arătase slava, El a fost dintotdeauna „mângâierea
lui Israel" (Luca 2:25), speranţa şi bucuria celor aleşi, „Prea iubitul" tuturor celor care se închinau Celui Prea înalt Şi noi, care ne aflăm în timpul verii bisericii, suntem înclinaţi să vorbim despre Christos ca despre prea iubitul sufletelor noastre, şi să simțim că El este foarte preţios „deosebindu-se din zece mii” (Cânt 5:10), şi „plin de farmec" (vers. 16). Atât este de adâncă dragostea bisericii faţă de Isus, prea iubitul ei, încât apostolul a îndrăznit să ptovoace întregul univers să despartă biserica de dragostea lui Hsristos. El a declarat că nici prigonirea, nici foametea, nici nenorocirile, nici primejdiile şi nici sabia nu o vor putea face; în Cele din urmă s-a lăudat voios „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit" (Romani 8:37). O, cât de mult am vrea să cunoaştem totul despre tine, Prea Iubitule!

Tu eşti bogăţia sufletului meu
Jos pe pământ sau în cerul slăvit
Alături de Tine mă bucur mereu.
Şi chiar de cer câte ceva necontenit
In rugăciune zi de zi,
Nu este altceva ce mi-aş putea dori.

SEARA

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica. Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine". Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica. Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume" (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru" (Romani 8:39). Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica"?