9

Ianuarie

DIMINEAŢA

Eu... voi fi Dumnezeul lor. Ieremia 31:33

Creştine, iată singura promisiune de care ai nevoie. Ca să fii fericit, ai nevoie de ceva care să te satisfacă; nu este destul? Dacă poţi să-ţi torni această promisiune în pahar, nu vei spune cu David „paharul meu este plin de dă peste el" (Psalmi 23:5), ce mi-aş putea dori mai mult? Când Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea în viaţa ta, nu eşti posesorul tuturor lucrurilor?
Dorinţa este mai tare decât moartea, dar Cel care „împlineşte totul în toţi", poate să o învingă. Cine poate măsura capacitatea dorinţelor noastre? Dar bogăţia incomensurabilă a lui Dumnezeu o întrece. Te întreb dacă nu te simţi împlinit când ştii că Dumnezeu este al tău? Mai ai nevoie de altceva în afară de Dumnezeu? Plinătatea Lui nu îţi ajunge, chiar dacă toate celelalte te părăsesc? Dar ai nevoie de ceva care să întreacă această satisfacţie tăcută; ai nevoie de o bucurie nemărginită. Vino, suflete, iată o muzică cerească pentru tine, fiindcă Dumnezeu este Făcătorul cerului. Nici o melodie, fie ea chiar cântată de harpe şi viori, nu poate întrece dulcea promisiune „Eu... voi fi Dumnezeul lor". In ea se află o mare adâncă de binecuvântări, un ocean nesfârşit de bucurii. Vino şi scaldă-ţi sufletul. Scufundă-te un secol, şi nu vei mai găsi ţărmul; caută o veşnicie, şi nu vei da de fund. „Eu... voi fi Dumnezeul lor". Dacă aceste cuvinte nu-ţi fac ochii să strălucească şi inima să bată mai repede, atunci înseamnă că sufletul tău nu este sănătos. Dar ai nevoie de mai mult decât de bucurii prezente — ai disperată nevoie de ceva pe care să-ţi întemeiezi speranţa. Ce poţi spera mai mult decât împlinirea acestei făgăduinţe „Eu... voi fi Dumnezeul lor"? Aceasta este capodopera tuturor făgăduinţelor. Bucuriile ei au creat un cer dedesubt şi vor mai crea un cer deasupra noastră. Umblă în lumina Domnului, şi lasă-ţi sufletul să fie întotdeauna fermecat de dragostea Sa. Hrăneşte-te cu toate „bucatele grase și mieroase" (Psalmi 63:5) pe care El ţi le oferă. Trăieşte-ţi privilegiile, şi bucură-te de această fericire de negrăit

SEARA

Slujiţi Domnului cu bucurie Psalmi 100:2

Desfatarea în serviciul divin este o dovadă a acceptării. Cei care II slujesc pe Dumnezeu cu o înfăţişare tristă, de parcă ar face ceva neplăcut, nu II slujesc deloc; ei se închină de formă, dar viaţa lipseşte. Dumnezeul nostru nu are nevoie de sclavi care să se prosterne în faţa tronului Său. El este Stăpânul unui imperiu al iubirii, şi îşi îmbracă slujitorii în uniforma bucuriei. Îngerii îi slujesc lui Dumnezeu cu cântări, nu cu vaiete. Un murmur sau un oftat ar însemna o răzvrătire. Ascultarea care nu este voluntară este neascultare, fiindcă Dumnezeu se uită la inimă, şi dacă vede că II slujim forţat, şi nu fiindcă II iubim, ne va respinge slujirea. Slujirea îmbinata cu o inimă veselă este o slujire din inimă şi, de aceea, singura adevărată. Luaţi-i creştinului plăcerea voioasă, şi i-aţi distrus testul sincerităţii. Dacă un om este târât la bătălie, nu este patriot; dar cel care merge la luptă cu ochii strălucitori şi faţa luminoasă, cântând „Dulce e să mori pentru patrie" dovedeşte că patriotismul său este sincer. Voioşia este temelia puterii noastre; atunci când ne bucurăm în Domnul suntem puternici. Bucuria înlătură toate dificultăţile. Pentru slujirea noastră, are aceeaşi însemnătate pe care o are uleiul pentru roţile maşinii. Fără ulei, osiile s-ar înfierbânta repede şi ar urma un accident; tot aşa, dacă roţile noastre nu ar fi unse cu uleiul bucuriei, sufletele noastre s-ar înfunda cu plictiseală, Omul care se bucură în slujba Domnului dovedeşte că ascultarea sa este adevărată; el poate cânta: Ajută-mă să păşesc pe calea poruncilor Tale Căci drumul acesta e bucuria mea. Cititorule, îngăduie-mi să te întreb: II „slujeşti pe Domnul cu bucurie”? Haideţi să arătăm lumii întregi, care crede că religia noastră este sclavie, că pentru noi ea înseamnă desfătare şi bucurie! Lăsaţi ca bucuria noastră să proclame că slujim unui Stăpân bun.