Psalmul 24

În Psalmul 22 L‑am putut observa pe Salvatorul: acest psalm cuprinde trecutul, cu momentul său de har, crucea, de la care pornesc toate; Psalmul 23 l‑am văzut corespunzând prezentului, în care se experimentează prezenţa unui Păstor; este rândul Psalmul 24 să ne deschidă viitorul: acolo Îl admirăm pe Împăratul gloriei. Toţi aceşti psalmi sunt ai lui David, omul care nu numai că a cunoscut respingerea şi suferinţa (Psalmul 22), dar care a fost şi păstor (Psalmul 23) al lui Israel (2 Samuel 5.2), şi împărat glorios (Psalmul 24) în Sion.

Psalmul 24 începe cu afirmarea drepturilor Domnului asupra pământului: pe pământ a fost înălţată crucea (Psalmul 22); pe pământ, în prezent, se înfăţişează această vale întunecoasă (Psalmul 23); pe pământ, în curând, Îşi va aşeza Domnul tronul Său de domnie (Psalmul 24). „Lumea şi cei care o locuiesc“ vor fi nevoiţi atunci să‑L recunoască pe Cel căruia Îi aparţin şi să se supună dominaţiei Sale. Unii se vor supune doar sub efectul constrângerii, „linguşind“ (sau „prefăcându‑se“), cum anunţă Psalmul 18.44. În ceea ce ne priveşte, noi putem să‑I aducem de pe acum Domnului Isus ascultarea dragostei. Pentru a avea parte de Împărăţie, cetăţenii trebuie să aibă caracterele ei (v. 3‑6), iar pe acestea, Isus le‑a vestit încă de la începutul slujbei Sale (comp. v. 4 cu Matei 5.8). El era Împăratul, Mesia al lui Israel; poporul Său însă L‑a respins: şi aşa a ieşit El, ducându‑Şi crucea (Ioan 19.5,17). Să‑L contemplăm acum intrând ca Însuşi Domnul, Împăratul gloriei, în împărăţia binecuvântării Sale.