Psalmul
18.30‑50

Domnul Isus găseşte plăcere în a ni‑L face cunoscut pe Dumnezeul Său, pe Cel a Cărui cale este desăvârşită şi al Cărui Cuvânt este încercat (v. 30; Proverbe 30.5). În prima parte a psalmului, El ne‑a învăţat, dându‑ne propriul Său exemplu, cum să Îl chemăm pe Dumnezeu în întristările noastre. Acum ne va învăţa cum să ne sprijinim pe Dumnezeu atât pentru umblare (v. 33,36), cât şi pentru luptă (v. 34,35,39).

Cunoaştem noi din experienţă ce înseamnă ca El să ne facă să stăm pe înălţimile noastre? (comp. cu Habacuc 3.19: să umblăm pe înălţimile noastre). De pe o culme înaltă ne bucurăm de o perspectivă largă şi cu bătaie lungă (vezi Isaia 33.17). Să o privim pe cea care ni se oferă la încheierea acestui psalm. Privirile ne sunt îndreptate spre viitor, asupra momentului când Dumnezeu va nimici pe vrăjmaşii Fiului Său. La orizont vedem mijind zorii împărăţiei Lui. Isus va fi rânduit Prinţ peste poporul Său, Israel, dar şi Conducător al naţiunilor. ŤSă‑L contemplăm pe Măreţul Împărat al împăraţilor domnind în putere peste întreg universul şi, prin prezenţa Lui, rupând orice lanţť este invitaţia cuprinsă într‑un imn creştin. Era necesar, pentru gloria lui Dumnezeu, ca naţiunile să‑L laude; şi toate o vor face în timpul împărăţiei. Dar noi, cei care am fost scoşi din mijlocul naţiunilor, avem un privilegiu deosebit, acela de a cânta psalmi încă de acum, spre gloria Numelui Său (v. 49 citat în Romani 15.9). Să nu‑L privăm de aceasta!