Domnul Isus, într-o scurtă parabolă, prezintă împă­răţia lui Dumnezeu în felul următor: „este ca şi cum un om aruncă să­mânţa pe pământ şi doarme ...“ Astfel apare aceas­tă carte a Esterei. Dom­nul, care nu este menţionat nici măcar o dată, pa­re să doarmă. Dar să citim în conti­nuare: „ ... şi se trezeşte, noapte şi zi ...“. Câteva versete mai departe Îl găsim pe Stăpânul vânturilor şi al valu­rilor dor­mind pe căpătâiul unei corăbii ... fără să înce­teze, să fim siguri de aceasta, să ve­gheze asupra ucenicilor Săi prea­iubiţi (Marcu 4.26-27, 38). Dar observăm în capi­tolul prezent prin ce înlănţuire admirabilă sunt toate con­tro­late de Dumnezeu, fără însă ca El să Se facă cunos­cut. Insom­nia împă­ra­tului, lectura care-i fusese făcută, între­­barea pe care o pune, momentul exact în care Haman intră în curte, totul este dirijat, reglat ca un meca­nism mi­nu­ţios, de mâna Lui suve­ra­nă. Scepticii pot să jude­ce un ase­­menea con­­curs de împrejurări ca fiind impro­ba­bil. Dar pe noi, cre­din­cioşii, acesta nu ne surprinde deloc. Cunoaş­tem bine (după ce am experimentat-o de atâtea ori), această inter­venţie atot­puter­nică care face ca toate lu­crurile să lu­cre­ze îm­pre­u­nă spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dum­ne­zeu (Romani 8.28).

Psalmii 7.13-16 şi 37. 32, 33 capătă, în relatarea noastră, o confirmare impunătoare.