15

Decembrie

Ceea ce suferiţi este educare: DUMNEZEU Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l educă tatăl? Evrei 12.7

Care dintre credincioşi nu ar fi în primejdie de a fi fără putere dacă calea nu ar fi presărată cu dureri? La evrei nu era cazul de boală sau altfel de dureri; ci ei au suferit din cauza necredinţei lor. Ei au văzut cum le-a fost luate averile, totuşi viaţa lor nu a fost atinsă cum a fost cazul martirilor. Domnul este începătorul şi Cel care duce credinţa la un sfârşit de slavă, Cel care a rezistat din pricina păcătoşilor la cele mai mari împotriviri, El este Acela care acum din mâna Lui dă binecuvântările necesare fiecărui copil al lui Dumnezeu.
Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii; dar nu cum o fac părinţii pământeşti după priceperea şi înţelepciunea lor, ci dragostea este izvorul educaţiei Sale. Noi nu suntem totdeauna de acord cu calea Domnului pentru că nu-L pricepem. Inima firească (naturală) este cea mai împotrivitoare suferinţelor cauzate de credinţă. Totuşi este o lucrare binecuvântată, căile pe care Dumnezeu ne călăuzeşte sunt expresia dragostei Lui faţă de noi, şi au tendinţa de a ne apropia mai mult de El, de a înţelege mai bine gândurile Sale şi a le pune în practică. Oare poate să izvorască din inima lui Dumnezeu ceva rău pentru noi? Niciodată!
La fel cum au fost îmbărbătaţi evreii altădată la fericita comuniune a familiei lui Dumnezeu şi la legătura ca fii, la fel ar vrea Sfânta Scriptură în zilele de astăzi să ne arate cât este de interesat ca Domnul să vorbească inimilor noastre şi să recunoaştem „că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8.28)
Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare; dimpotrivă, cu cât greutatea este mai mare, cu atât El are prilejul să-Şi arate prin ea firea Lui de Dumnezeu prea bun şi Atotputernic.