Iov
19.21‑29; 20.1‑29

Cuvintele înfocate ale lui Iov contrastează cu sentinţele reci ale celor trei tovarăşi ai săi. În durerea lui, aceştia nu‑i puteau oferi niciun ajutor, dar descoperim în acelaşi timp că Iov avea un sprijin care nu‑i putea fi clătinat: credinţa sa într‑un Răscumpărător viu. Versetele 25‑27 din cap. 19 ne învaţă că Iov, ca şi alţi patriarhi, primise o descoperire divină cu privire la înviere: „În carnea mea voi vedea pe Dumnezeu“ (19.26; comp. cu Psalmul 17.15).

Spre deosebire de ei, noi, cei de astăzi, Îl putem cunoaşte pe deplin dacă Îl privim în lumina Noului Testament! Şi totuşi, mulţi copii ai lui Dumnezeu nu trec deloc de crucea unde contemplă un Mântuitor mort pentru păcatele lor. Ce adevăr de nepreţuit! Îl cunoaştem noi în întregime? Cunoaştem noi faptul că Răscumpărătorul nostru este viu acum (Apocalipsa 1.18)? „Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi fost înviat, Cel care şi este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care şi mijloceşte pentru noi!“ (Romani 8.34).

În faţa remarcabilelor cuvinte ale credinţei pe care Duhul lui Dumnezeu i le dictase lui Iov, Ţofar răspunde din ce‑i dictează propria pricepere (20.2,3). Reluând tema lui Elifaz şi a lui Bildad (15.20‑25; 18.5‑21), el zăboveşte îndelung asupra soartei care‑i aşteaptă pe cei răi, atacându‑l astfel indirect şi fără milă pe sărmanul său prieten (vezi Proverbe 12.18).