2

Iulie

Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se împlinească! Luca 12.50

Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru cu mult timp înainte de a suferi moartea pe cruce. De fapt, drumul Lui mergea în întregime spre cruce. Numai prin drumul crucii Isus a putut să-L slăvească pe Tatăl în întregime şi pentru vecii vecilor. Toate valurile judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului au trebuit să-L acopere pe Mielul lui Dumnezeu. Cu acest botez trebuia să fie botezat, în această adâncime de suferinţe - care noi niciodată nu suntem în stare să le cercetăm - trebuia să meargă El. Domnul Cristos a trebuit să sufere moartea în toată amărăciunea ei ca plată pentru păcatele pe care le-a luat de bună voie asupra Lui. Noi pricepem puţin fiorul Lui din Ghetsimani. Şi totuşi a vrut să fie botezat cu acest botez al suferinţei ca să isprăvească lucrarea.
De ce a trebuit să vină toată suferinţa asupra Lui? „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea." Prin lucrarea Lui desăvârşită zăgazurile dragostei dumnezeieşti au fost deschise să curgă spre noi. Dar pentru aceasta Domnul nostru prea iubit a trebuit să păşească în adâncimi mari. Să nu uităm lucrul acesta, căci este împlinit pentru noi care credem.
El a spus ucenicilor şi prin ei şi nouă: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea." Să privim la Masa Domnului cu ochii ţintă spre suferinţele şi moartea Lui, ca acestea să dea naştere în inimile noastre la admiraţie sfântă şi la adorarea care NUMAI Lui i se cuvine.
Masa Domnului ne pune înainte cele mai scumpe adevăruri. Mântuirea este săvârşită, păcatele sunt iertate. Harul domneşte prin neprihănire. Boldul morţii este înlăturat. Slava veşnică ne este descoperită din partea lui Dumnezeu. Unitatea unui singur Trup este înfăţişată înaintea noastră. Nu mai este nevoie de alte explicaţii, decât de o simplă şi sfântă practicare a amintirii morţii Domnului Cristos.