Psalmul 40

Psalmul 40 este unul glorios. Hristos, Omul înviat, ia cuvântul pentru a dezvălui „lucrările minunate“ şi „gândurile“ lui Dumnezeu îndreptate înspre noi (El Se asociază cu ai Săi: v. 5). Acest lucru îl putem vedea în patru tablouri succesive.

Primul tablou ne poartă în eternitatea trecută (v. 6 şi 7, citate în Evrei 10.5‑9). Fiul, singurul vrednic să reglementeze chestiunea păcatului, Se prezintă pentru a fi Robul ascultător: „Iată, vin...“ – „şi a venit...“, confirmă Efeseni 2.17.

Următorul tablou ni‑L arată pe Isus pe pământ: El vesteşte şi împlineşte „toată dreptatea“ (Matei 3.15), dă mărturie despre Dumnezeul bunătăţii şi al adevărului, vorbeşte despre credincioşia Sa şi despre salvarea Sa. Întreaga viaţă a lui Hristos este rezumată în v. 8‑10.

În cel de‑al treilea tablou, Salvatorul este înaintea noastră în ceasul solemn, când trebuie să strige: „Nelegiuirile Mele M‑au ajuns...“ (v. 12). Nelegiuirile Mele...? O, El Se încarcă cu nelegiuirile noastre, ale mele şi ale tale, şi acestea sunt şi prea numeroase, după ce, în Psalmul 38.4, le‑am văzut ca fiind şi prea apăsătoare.

Ultimul tablou ne readuce la v. 1‑3, unde „groapa pieirii“ şi „noroiul mocirlei“ fac loc Stâncii învierii. Hristos, eliberat din moarte prin puterea lui Dumnezeu, pe care a aşteptat‑o cu răbdare, Îşi cântă lauda şi îi invită şi pe oameni să I se alăture, pentru a‑L celebra în acelaşi fel (v. 3).