3

Martie

DIMINEAŢA

Te-am lămurit în cuptorul urgiei. Isaia 48:10

Mângâie-te singur, credinciosule încercat, cu gândul acesta: Dumnezeu a spus: „Te-am lămurit în cuptorul urgiei". Nu este cuvântul acesta ca o ploaie de vară, care stinge furia flăcărilor? Nu este el ca o armură de azbest, împotriva căreia Căldura nu are putere? Să vină nenorocirile. Dumnezeu m-a lămurit! Sărăcie, poţi să baţi la uşa mea, fiindcă Dumnezeu este deja în casă, şi El m-a lămurit. Boală, poţi să intri pe neaşteptate, am un leac pregătit - Dumnezeu m-a lămurit. Orice mi s-ar întâmpla în această vale a lacrimilor, ştiu că El m-a „lămurit". Dacă ai nevoie de mai multă alinare, Credinciosule, aminteşte-ţi că Fiul Omului este cu tine în cuptor. In cămăruţa ta liniştită, Cel nevăzut stă lângă tine, şi chiar dacă uneori nu îţi dai seama, El îţi pregăteşte patul şi îţi aşterne perna în timpul încercării. Eşti sărac, dar în căsuţa ta umilă, Domnul vieţii şi slavei este un oaspete de seamă. El vine aici doar ca să te viziteze. Prietenul tău stă lângă tine. Nu poţi să-L vezi, dar îi simţi atingerea mâinilor. Nu-I auzi vocea? Chiar şi în valea umbrei morţii, El îţi spune: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău" (Isaia 41:10). Aminteşte-ţi nobilul discurs al lui Cezar „nu vă temeţi, îl aveţi pe Cezar şi toată averea sa". Nu te teme, creştine, Isus este cu tine. In toate încercările tale, prezenţa sa îţi aduce mângâiere şi siguranţă. El nu-i va părăsi niciodată pe cei aleşi de el. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine" este făgăduinţa sigură pentru cei aleşi din „cuptorul urgiei". Nu te prinzi atunci strâns de Christos şi nu spui

Prin potop sau scântei, când Isus e cu noi
ÎI urmăm bucuroşi, în dureri şi nevoi?

SEARA

A. văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-se în chip de porumbel. Matei 3. 16

Aşa cum a coborât peste Domnul Isus, Capul, Duhul lui Dumnezeu coboară peste fiecare membru al trupului lui Christos, biserica. Coborârea Lui urmează acelaşi tipar. Totuşi, adesea este excepţional de rapidă. Înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, suntem impulsionaţi înainte şi spre cer dincolo de orice aşteptare. Acest lucru nu se face în grabă omenească, fiindcă aripile porumbelului sunt uşoare şi zboară neauzit. Repeziciunea pare să fie esenţială pentru multe operaţiuni spirituale. Domnul este în susurul blând şi subţire şi, ca şi roua, harul Său picură în tăcere. Porumbelul a fost întotdeauna simbolul purităţii, şi Duhul Sfânt este întruchiparea sfinţeniei. Când coboară El, tot ce este pur, iubitor şi bun se înalţă, iar păcatul şi necurăţenia ne părăsesc. El poartă ramura de măslin care arată că apele mâniei divine s-au retras. Blândeţea este semnul sigur al puterii transformatoare a Porumbelului; inima atinsă de influenţa Sa binecuvântată este supusă şi umilă. Nevinovăţia urmează ca o consecinţă
firească. Vulturii şi corbii îşi urmăresc prada; porumbelul îndură răul, dar nu îl pricinuieşte. Trebuie să fim nevinovaţi ca porumbeii. Porumbelul este imaginea iubirii; vocea lui este plină de afecţiune. De aceea, sufletul vizitat de binecuvântatul Duh Sfânt abundă în dragoste pentru Dumnezeu, în iubire pentru ceilalţi creştini, şi în iubire pentru păcătoşi, Mai presus de toate, abundă în dragoste pentru Isus. Umbra aripilor Sale „peste faţa adâncului de ape" (Genesa 1:2) produce mai întâi ordine şi viaţă. In inimile noastre, El dezvoltă viaţă nouă şi lumină. Duh binecuvântat, coboară peste noi pentru totdeauna, aşa cum ai coborât asupra scumpului nostru Mântuitor.