23

Octombrie

Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire DOMNUL, DUMNEZEUL tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea... Deuteronom 26.1

În cartea lui Iosua vedem cum Israel intră în ţara făgăduinţei, dar nu în întreaga ţară, deoarece nu a nimicit pe toţi duşmanii lor după porunca lui Dumnezeu. Urmarea a fost că nu au locuit liniştiţi în ţară. Aşa cum Israelul a lucrat în credinţă şi trebuia să ia în primire toată ţara la fel şi noi să ne simţim obligaţi să luăm în primire binecuvântările noastre cereşti, care sunt ale noastre.
Acolo unde suntem binecuvântaţi în locurile cereşti, acolo să ne simţim şi noi bine şi să ne odihnim în credinţă. Noi trăim ca Israel de partea cealaltă a Iordanului.
Versetul nostru face mai multe avertizări. Mai întâi: „Când vei intra în ţară." Când cineva se opreşte la mântuire şi nu are cunoştinţă de ţara cerească, înseamnă că nu are cunoştinţă despre chemarea cerească. Este de mare folos ca fiecare personal să posede ceea ce Domnul a promis. Eu pot să mă bucur de o grădină cu fructe frumoase, dar bucuria nu-i desăvârşită dacă nu le posed personal şi dacă nu pot să le mănânc. Mai frumos este dacă locuiesc în grădină. Acolo unde locuiesc, acolo mă şi opresc şi mă odihnesc mai mult. De-ar fi la fel şi cu binecuvântările noastre cereşti; să locuim prin credinţă în ele, să umblăm în ele, şi tot timpul să fim preocupaţi de Domnul nostru înălţat şi proslăvit.
Atenţie la înlănţuirea avertizărilor: intrarea pentru a ocupa şi apoi a locui. Aceasta e calea lui Dumnezeu pentru a savura moştenirea noastră.
Lepădarea de SINE înseamnă o supunere, o predare atât de completă lui Cristos ca Domn, încât eul să nu mai aibă de acum înainte nici un fel de drept sau revendicare asupra mea şi nici un fel de autoritate. Aceasta însemnă că EUL trebuie să abdice cu desăvârşire de la tronul său din inima şi viaţa mea pentru totdeauna.