ClickBible

Şi aceasta este îndrăzneala pe care o avem la El, că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
1 Ioan 5:14

9 mai

A TE ÎNCREDE ÎNSEAMNĂ A TE BUCURA

Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt.

Psalmul 33.21

Planta credinţei face să crească floarea bucuriei inimii; ea nu înfloreşte chiar de la început, ci vine la timpul său. Să ne încredem în Domnul în orele noastre triste şi, în ziua hotărâtă, El va răspunde încrederii noastre, dându-ne bucuria Lui, ca roadă a credinţei noastre. Îndoiala dă naştere suferinţei, dar încrederea aduce bucurie.

Siguranţa exprimată de Psalmist este, în adevăr, o făgăduinţă în care, dacă ne încredem, ni se garantează împlinirea; deci, să ne-o însuşim. Dacă nu ne bucurăm în această clipă, totuşi ne vom bucura, tot atât de sigur cum Dumnezeul lui David este şi Dumnezeul nostru.

Sa ne gândim adânc la sfântul Nume al lui Dumnezeu, pentru ca să avem mai multă încredere şi să ne bucurăm tot mai sigur. În firea Lui, El este sfânt, drept, milos, credincios şi neschimbat. Un astfel de Dumnezeu nu este El vrednic de toată încrederea noastră? El este Atotputernic, Atotînţelept şi Atotprezent. Nu ne putem oare lăsa în totul în voia Lui? Să ne hotărâm la aceasta chiar de acum şi fără rezervă!

Iehova-Jireh va îngriji, Iehova-Şalom ne va trimite pacea, Iehova-Ţidkenn ne va îndreptăţi, Iehova-Sameh va fi pentru totdeauna aproape şi cu Iehova-Nissi vom birui pe orice vrăjmaş. Cei ce cunosc Numele Tău, se vor încrede în Tine; şi cei ce se încred în Tine, se vor bucura în Tine, Doamne.

Mai multe meditații
Omul întreabă – Dumnezeu răspunde

Click Bible

Evanghelizare

Sunt tânăr şi viaţa îmi stă încă înainte. Să mă gândesc de acum la aceste lucruri serioase? „Nu te lăuda … citește tot

Mar 14, 2016

Cum să studiezi Biblia

Samuel Ridout

Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu

S-ar putea ca multora să li se pară inutilă o carte despre acest subiect, şi să o considere ca un … citește tot

Mar 15, 2016

Martirajul unui hughenot

Barthelemy Milon

Istorioare / Povestiri

Născut la Paris, la începutul secolului al XVI-lea, Barthelemy Milon era fiul unui biet cârpaci de încălţăminte. În casa părintească … citește tot

Mar 14, 2016

Bătrânii în adunare

Lucian Frățilă

Adunarea / Biserica

1. În Scriptură, găsim într-o adunare, nu un sfat de frați, nu unul sau mai mulți pastori responsabili, care să … citește tot

Mar 15, 2016

DRF
Despre noi

Suntem o echipă de frați din București cu misiunea de a publica resurse creștine gratuite pentru cei însetați după cuvântul Domnului. Ne puteți urmări pe diferite rețele sociale folosind link-urile de mai jos, sau, dacă există întrebări, puteți folosi pagina de contact.

YouTube Facebook Contact